15 / 10 / 2021


Nu există fonduri pentru reabilitarea Palatului Administrativ Suceava. Monumentul istoric, abandonat

Pentru reabilitarea celui mai important monument istoric al municipiului Suceava, clădirea Palatului Administrativ, care a fost grav afectată de incendiul…

De Alina Popescu , in Flux de Știri , at 16/09/2021

Pentru reabilitarea celui mai important monument istoric al municipiului Suceava, clădirea Palatului Administrativ, care a fost grav afectată de incendiul din luna martie, nu au fost alocate fonduri din bugetul anului 2021. Clădirea în care funcționau până în primăvară Prefectura și Consiliul Județean este abandonată, iar cetățenii sunt indignați și consideră că imaginea clădirii de referință a orașului Suceava este jalnică iar reabilitarea trebuie făcută în regim de urgență. În acest context deputații AUR, Gheorghe Acatrinei și Florin Pușcașu, alături de senatorul AUR, Mircea Dăneasa, se adresează ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, în vederea identificării fondurilor pentru execuția lucrărilor.

Reabilitarea trebuie prioritizată, de îndată! Nu am identificat fonduri în bugetul pe anul 2021 alocate pentru acest obiectiv de investiții. Ne adresăm Ministerului Dezvoltării, să comunice dacă există un proiect aprobat și care este data reabilitării monumentului istoric, Palatul Administrativ Suceava”, au declarat cei trei aleși ai poporului.

Incendiul din primăvară a dus la deteriorarea, aproape în totalitate, a învelitorii din tablă, precum și a șarpantei mansardei și podului clădirii. La data de 12 martie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat în urma vizitei de lucru pe care a avut-o la Suceava că, în urma expertizei tehnice, vor fi analizate soluțiile tehnice și că lucrările vor fi demarate prin Compania Naţională de Investiţii.

Construită între anii 1903-1904, în perioada conducerii administrației orașului de către primarul Franz Des Loges, această clădire reprezintă un puternic reper pentru întreaga comunitate, atât din punct de vedere arhitectural cât și administrative și avea menirea  să adăpostească administrația orășenească a Sucevei.

Comentarii


%d blogeri au apreciat: