19 / 06 / 2021


Noi sunete de pe Marte – Cum se aude laserul cu care Perseverance analizează rocile de pe Planeta Roșie

Perseverance a trimis noi sunete de pe Marte, de data aceasta fiind vorba de sunetul sacadat al laserului care funcționează…

De Octavian Marius , in Flux de Știri Magazin , at 11/03/2021

Perseverance a trimis noi sunete de pe Marte, de data aceasta fiind vorba de sunetul sacadat al laserului care funcționează bine și începe să analizeze rocile de pe planeta care se află acum la peste 230 milioane km. Laserul super high-tech va pulveriza părți din roci marțiene pentru a studia compoziția din vaporii ce rezultă după operațiune.

Cercetătorii spun că este primul sunet de laser pe care îl auzim de pe o altă planetă, iar sunetul sacadat, dar foarte clar se datorează microfonului performant.

La scurt timp după ce roverul a amartizat cu succes, roverul a trimis sunete cu vântul de pe Marte, iar sunetele de acum sunt înregistrate de un al doilea microfon. Echipa de la sol discută despre posibilitatea de a folosi simultan cele două microfoane, pentru a trimite sunete stereo de pe Marte.

Recent, roverul care cântărește peste o tonă a făcut primele mișcări pe Marte, iar acest laser este unul dintre cele șapte instrumente științifice cu care este echipat.

Roverul Perseverance, care a ajuns recent cu bine pe Marte, poate fora până la 8,5 cm și are cele mai avansate instrumente științifice cu care oamenii au încercat vreodată să caute urme de viață pe Marte.

Astfel, roverul are cele mai performante sisteme de căutare a vieții trimise de oameni pe o altă planetă, fiind vorba de un super laborator de astrobiologie. Perseverance caută urme de viață de Marte, iar Jezero Crater este un loc extrem de atrăgător fiindcă se crede că acolo au fost un lac și o deltă cu apă lichidă, acum peste trei miliarde de ani.

Roverul are un laser și un spectrometru pentru a detecta minerale și componente organice, dar are și un instrument de scanare cu raze X care va măsura componența și structura rocilor de pe fundul craterului.

 » sursa: hotnews.ro

Comentarii


%d blogeri au apreciat: