Nobel 2023: Activista iraniană Narges Mohammadi, laureata premiului Nobel pentru Pace
Nobel 2023: Activista iraniană Narges Mohammadi, laureata premiului Nobel pentru Pace
Activista iraniană încarcerată Narges Mohammadi a fost recompensată vineri cu Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2023, pentru lupta ei împotriva opresiunii femeilor din Iran, a anunţat vineri Comitetul Nobel din Norvegia, potrivit agenţiilor internaţionale de presă, citate de agerpres.ro.
Activista şi jurnalista Narges Mohammadi, în vârstă de 51 de ani, a fost recompensată pentru „lupta ei împotriva opresiunii femeilor din Iran şi lupta ei pentru a promova drepturile omului şi libertatea pentru toţi”, a declarat preşedinta Comitetului Nobel, Berit Reiss-Andersen, la Oslo.
Narges Mohammadi se numără printre cei mai importanţi activişti pentru drepturile omului din Iran, care a militat pentru drepturile femeilor şi abolirea pedepsei cu moartea.
În prezent, ea execută o pedeapsă de 12 ani de închisoare la penitenciarul Evin din Teheran, potrivit organizaţiei pentru drepturile omului „Front Line Defenders”, una dintre numeroasele perioade în care ea s-a aflat după gratii. Printre acuzaţiile care i se aduc se numără şi răspândirea de propagandă împotriva statului.
CITEȘTE ȘI: Faţada Teatrului Naţional din Timişoara se colorează turcoaz
Narges Mohammadi este directoare adjunctă a Centrului Apărătorilor Drepturilor Omului, o organizaţie neguvernamentală condusă de Shirin Ebadi, laureata Premiului Nobel pentru Pace pe anul 2003.
Narges Mohammadi este a 19-a femeie laureată a Premiului Nobel pentru Pace şi prima recompensată cu acest premiu după ce Maria Ressa din Filipine a câştigat premiul în 2021 împreună cu rusul Dmitri Muratov.
Sursa foto: Facebook/Nobel Prize
Comentarii