18 / 06 / 2021


Năsui vrea să vândă participația României la combinatul de la Krivoi Rog

Distribuie acest articol! Claudiu Năsui a anunțat că are în plan să retragă participația României de la combinatul de la…

De redactia , in Actualitate , at 10/06/2021

Distribuie acest articol!
Claudiu Năsui a anunțat că are în plan să retragă participația României de la combinatul de la Krivoi Rog din Ucraina. În acest sens, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a emis un memorandum privind identificarea celei mai bune soluții pentru vânzarea/valorificarea acestei participației.
Combinatul nu mai funcţionează deloc de 22 de ani, iar România a plătit circa 1 miliard de dolari pentru construcţia combinatului şi a primit numai 0,53% din cantitatea de peleţi pe care trebuia să o primească, arată Năsui. Statul român, prin Ministerul Economiei, plăteşte anual, din 1999, aproximativ 1 milion de euro către trei firme pentru pază şi conservare, ele fiind impuse printr-o lege specială.
„Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a emis un memorandum privind identificarea celei mai bune soluţii pentru vânzarea/valorificarea participaţiei României de pe platforma CIM Krivoi Rog cu toate drepturile şi obligaţiile aferente. Actul se află pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de mâine. Memorandumul mai indică amendarea cadrului legislativ privind problematica în ansamblu a Combinatului Minier de Îmbogăţire a Minereurilor acide cu conţinut de fier Krivoi Rog, pentru a asigura o formă de soluţionare corespunzătoare situaţiei existente”, a informat Ministerul Economiei.
De asemenea, memorandumul prevede abrogarea Legii nr. 95/31.12.1993 privind continuarea participării României la construirea combinatului  şi asigurarea resurselor de finanţare necesare.

Distribuie acest articol!

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: