13 / 07 / 2024


Nădlac II și Turnu: 82 de migranți, depistați în tentativă de trecere ilegală – 60m.ro

By editor , in Actualitate , at 15/11/2023

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și Sectorului Poliției de Frontieră Turnu au depistat, ascunși în trei automarfare, respectiv pe jos, 82 migranți veniți din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Șoferii automarfarelor sunt cercetați pentru trafic de migranți.

În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, doi cetățeni turci și un român, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia și România. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, mobilă, profile de aluminiu și containere, pentru societăți comerciale din Germania, Danemarca și Polonia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorci, printre bunurile transportate, 70 cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diverse state – Siria, Etiopia, Pakistan, India, Maroc, Sri Lanka, Bangladesh și Turcia, care intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat pentru a ajunge în state din vestul Europei.

În cursul nopţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu, în cadrul acţiunilor specifice de supraveghere a frontierei de stat, au observat, în apropierea liniei de frontieră, un grup de persoane care se deplasa pe jos în direcția statului vecin. S-a procedat la deplasarea către locul unde se aflau cetățenii și interceptarea acestora. Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zonă, cei în cauză au fost conduși la sediul instituţiei pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor s-a stabilit că este vorba de 12 persoane din India, Etiopia și Afganistan, cu vârste cuprinse între 18 și 33 de ani, intrate legal în România.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, respectiv pe jos, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 » Citeste toata stirea aici

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *