Motivul pentru care Ciolacu a mărit taxele și impozitele – Primarii vor avea pensii speciale de la 1 ianuarie 2024 – Gazetarii.ro – Stiri și Analize din România. Informații de Încredere
În 2 luni intră în vigoare pensiile speciale pentru foștii primari și șefi de CJ. Mulți dintre ei nu-și pot justifica nici gardul de la casă din salariul primit ca ales local dar guvernul Ciolacu le dă pensii speciale.
Amânate de patru ani, pensiile speciale ale aleşilor locali ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie. Vorbim de o lege care prevede că pot primi pensii speciale toţi primarii şi şefii de Consilii Judeţene care au avut cel puţin un mandat complet.
Opoziţia cere Guvernului să amâne cu încă un an plata acestor pensii, dar primarii pun presiune înainte de alegeri. Ce şanse au să le primească?
Au şanse destul de mari dacă ţinem cont că ne aşteaptă un an cu patru rânduri de alegeri, primarii sunt esenţiali pentru partide, ei sunt cei care mobilizează electoratul în campaniile electorale, care mobilizează activul de partid şi, până la urmă, de aportul lor depinde în mare măsură scorul partidelor la fiecare rând de alegeri.
Despre pensiile speciale, ele au fost introduse în 2019, a fost atunci o ordonanţă de urgenţă prin care Guvernul condus de Viorica Dăncilă a modificat Codul Administrativ.
Este vorba despre un act normativ care prevede că beneficiază de aceste pensii speciale toţi primarii, toţi viceprimarii, şefii de consilii judeţene şi vicepreşedinţii de consilii judeţene care au ocupat funcţii în administraţia locală începând cu 1992 şi până în prezent şi care au cel puţin un mandat complet în administraţia locală.
Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.
Comentarii