17 / 04 / 2024


Mister în cazul uciderii tinerei doctorițe românce în Franța – Doina avea doar 31 de ani

By redactia , in Internațional , at 04/12/2023

O tânără absolventă a Facultăţii de Medicină din Galaţi a fost găsită moartă în Franţa, unde îşi pregătea rezidenţiatul.

Alarma a fost dată de apropiaţii femeii de 31 de ani, care, îngrijoraţi că nu mai reuşeau să ia legătura cu ea, au contactat autorităţile franceze.

Tânăra de 31 de ani a fost găsită moartă, înjunghiată de mai multe ori într-un apartament închiriat în Franța, la doar câteva ore după ce s-a cazat.
Anchetatorii au fost alertați de familie, care nu reușeau să mai ia legătura cu ea. Când au ajuns la fața locului, polițiștii au găsit ușa deshisă și trupul fără viață al tinerei, întins într-una dintre camere. Au fost audiați câțiva dintre vecini care spun că nu au auzit niciun fel de zgomot în acea seară, pe 30 noiembrie.
În același timp, se caută în continuare și arma crimei, iar o mașină de culoare albă, parcată în fața imobilului, a fost și ea verificată de autorități.

Conform spuselor familiei și foșitlor colegi, tânăra a plecat în Franța pentru a-și pregăti rezidențiatul. Ea a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Galați în 2017, iar în primăvara anului 2018 a susținut examenul final.

Comments comments

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *