Ministrul german de Externe: Oamenii din R. Moldova țin piept zilnic războiului hibrid al Rusiei
Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a declarat marți, 9 aprilie, că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană „nu este doar o necesitate geopolitică sau o consecință a războiului de agresiune al Rusiei”, ci și o consecință a reformelor realizate la Chișinău.
Șefa diplomației de la Berlin a avut o întrevedere cu Mihai Popșoi, omologul său de la Chișinău, aflat într-o vizită în Germania.
Astfel, părțile au discutat despre oportunitățile de consolidare a relațiilor bilaterale, sprijinul Germaniei pentru parcursul european al R. Moldova, dar și despre situația din regiune în contextul războiului din Ucraina.
„Republica Moldova se află în prima linie în Europa, acolo unde oamenii trebuie să-și facă zilnic griji dacă vor putea trăi și în viitor în libertate și în democrație. Aici, la Berlin, la distanță de doar opt ore cu mașina de războiul de agresiune al Rusiei, aproape că nu ne putem imagina această situație. (…) Acolo unde oamenii își fac griji că Rusia lui Putin vrea să se impună cu războiul său hibrid, acolo este statul vostru. Putin a demarat acest război de agresiune împotriva Ucrainei și păcii și securității în Europa ca un război hibrid. Acesta folosește arme precum energia, campanii de fake news și regiunea transnistreană împotriva R. Moldova. În mod impresionant, oamenii din R. Moldova țin piept zilnic acestui pericol, iar noi suntem ferm alături de voi”, a subliniat ministrul german de Externe.
Șefa diplomației de la Berlin a mai remarcat că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, iar Germania va continua să ofere sprijin în acest sens.
Ea s-a referit și la pregătirea Conferinței ministeriale a Platformei de Parteneriat pentru R. Moldova, care va avea loc în toamnă, la Chișinău, structură co-prezidată de Germania, România și Franța.
„Locul vostru este în Europa. Germania este alături de voi.
» Poți citi întreaga informație direct de la sursă…
Comentarii