04 / 10 / 2024


Ministrul de Externe de la București: România face toate demersurile pentru ca R. Moldova să înceapă cât mai curând negocierile privind aderarea la UE

By redactia , in Actualitate Internațional , at 14/11/2023

România își dorește și face toate demersurile necesare pentru ca Republica Moldova și Ucraina să înceapă cât mai curând posibil negocierile privind aderarea la Uniunea Europeană. Asigurări în acest sens au venit din partea Luminiței Odobescu, ministrul Afacerilor Externe de la București. 
Potrivit oficialului, după recomandarea făcută de Comisia Europeană săptămâna trecută, este nevoie acum de asigurarea unei unanimități la reuniunea de luna viitoare a șefilor de stat și de guvern din UE, iar Bucureștiul acționează în acest sens.
„Continuăm demersurile diplomatice în vederea obținerii unanimității necesare pentru a putea deschide negocierile de aderare cu cele două state până la sfârșitul acestui an. Semnalele sunt pozitive, încurajatoare și este foarte important să recunoaștem eforturile celor două state în ceea ce privește implementarea reformelor. Principalul mesaj politic pe care Uniunea Europeană trebuie să-l transmită în aceste zile este că nu este loc de ezitare, nu este loc de oboseală în sprijinul ferm și constant pe care trebuie să îl acordăm în continuare Ucrainei, în special, având în vedere actualul context marcat de crize multiple”, a declarat Luminița Odobescu, citată de Rador.
Șefa diplomației de la București a mai subliniat că este foarte important ca Uniunea Europeană să mențină presiunea asupra Rusiei și, în context, a exprimat sprijinul României pentru adoptarea celui de-al doisprezecelea pachet de sancțiuni înainte de finalul acestui an.

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *