Ministrul de Externe al R. Moldova, la București: „Am fost, suntem și vom fi uniți în realizarea obiectivelor noastre comune”
Nicu Popescu, șeful diplomației de la Chișinău, a declarat marți, 23 ianuarie, că România și Republica Moldova vor rămâne unite în realizarea obiectivelor comune.
El a remarcat, în cadrul vizitei pe care a întreprins-o la București, că ne aflăm în ajunul unei date emblematice pentru istoria românilor, 24 ianuarie, când se vor împlini 165 de ani de la Unirea Principatelor Române.
„Cu România am fost, suntem și vom fi uniți în realizarea obiectivelor noastre comune. (…) Datorită deschiderii și dialogului constant dintre statele, societățile și guvernele noastre, putem constata că astăzi relațiile dintre noi sunt mai apropiate, mai pline de substanță, mai active și cu mai multe proiecte comune. Într-adevăr, avem o relație puternică, simbolică, plină cu proiecte comune care vor lega în continuare R. Moldova de România și vor ancora R. Moldova alături de statele europene alături și împreună cu România”, a declarat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău, după întrevederea cu omologul său de la București.
De asemenea, Nicu Popescu a mulțumit României pentru sprijinul necondiționat oferit Republicii Moldova în parcursul nostru european, inclusiv în procesul de obținere a votului pozitiv pentru lansarea negocierilor de aderare.
El a trecut în revistă proiectele concrete sprijinite de România care au fost realizate până acum, inclusiv construcția de poduri, renovarea a sute de grădinițe și școli, eliminarea totală a tarifelor de roaming între Republica Moldova și România și numeroase alte inițiative în beneficiul tuturor cetățenilor.
Șeful diplomației de la Chișinău a mai apreciat „rolul crucial” pe care l-a avut Platforma de Sprijin pentru R. Moldova, inițiativă lansată de România, Franța și Germania.
„Contribuția concretă a României în sprijinul R. Moldova este recunoscută de toți cetățenii noștri indiferent de preferințele politice sau geopolitice. (…) Țin să subliniez faptul că facem progrese importante pentru îmbunătățirea infrastructurii de legătură cu România și UE.
» Poți citi întreaga informație direct de la sursă…
Comentarii