Ministerul pesedistului Grindeanu, nu mai are bani pentru a deconta lucrările la Autostrada Moldovei – 60m.ro
Autostrada Moldovei – facturi neplătite, buget lipsă. Ministerul Transporturilor, condus de pesedistul Sorin Grindeanu, nu mai are bani pentru a deconta lucrările la Autostrada Moldovei.
DeFapt.ro a obținut în exclusivitate un document prin care Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a refuzat să-i plătească firmei SA&PE Construct, controlată de afaceristul Dorinel Umbrărescu, două facturi în valoare de peste 28,4 milioane lei. Motivul: „LIPSĂ CREDIT BUGETAR”. Adică CNAIR nu mai are bani pentru plata lucrărilor.
Cele două facturi parțiale au fost emise de firma lui Dorin Umbrărescu pentru obiectivul de investiții „Autostrada Buzău – Focșani”, cunoscută publicului drept Autostrada Moldovei.
Umbrărescu: patru tronsoane, 4,22 miliarde lei
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a atribuit în septembrie 2022 contractele pentru construirea loturilor 1 și 4 aferente autostrăzii Buzău – Focșani asocierii de firme SA&PE Construct, Spedition UMB și Tehnostrade SRL. Pentru primul tronson, între Buzău și Vadu Pașii, s-a semnat un contract de 689,28 milioane lei. În cazul tronsonului 4, cuprins între Mândrești Munteni și Focșani Nord, s-a semnat un contract de peste 763,72 milioane lei.
Ulterior, în decembrie 2022, asocierea dintre cele trei firme a câștigat și licitațiile pentru loturile 2 și 3. Tronsonul 2, între Vadu Pașii și Râmnicul Sărat, a fost câștigat pentru suma de 1,31 miliarde lei. Celălalt tronson, de la Râmnicul Sărat până la Mândrești Munteni, a fost câștigat pentru suma de 1,46 miliarde lei.
Toate cele patru tronsoane ale Autostrăzii Buzău – Focșani, câștigate de afaceristul Dorinel Umbrărescu, vor avea o lungime totală de 82,44 km și vor costa peste 4,22 miliarde lei.
Autostrada Moldovei – facturi neplătite, buget lipsă
Firma SA&PE Construct, patronată de Petru Răzvan Umbrărescu și Alexandru Teodor Umbrărescu, a solicitat CNAIR să plătească două facuturi, emise pe 23, respectiv 25 octombrie 2023. Însă persoana desemnată să efectueze controlul financiar preventiv, Victor Oțelea, și șeful de serviciu Cătălin Țicu au refuzat să dea viza de control finciar pentru că CNAIR nu mai avea bani în buget pentru plata facturilor.
„În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr.119/1999, cu modificările și completările ulterioare, vă aducem la cunoștință refuzul de viză de control financiar preventiv pentru: suma de 23.525.992,66 lei din valoarea totală de 36.126.037,76 lei a facturii 78/25.10.2023 și suma de 4.910.138,05 lei din valoarea totală de 11.366.418,17 lei a facturii 77/23.10.2023 emise de SA&PE Construct pentru obiectivul de investiții Autostrada Buzău – Focșani.
Motivul refuzului de viză este următorul: LIPSĂ CREDIT BUGETAR
Pistol: Nu am avut toată suma de bani
Cristian Pistol, șeful CNAIR, a declarat pentru DeFapt.ro că nu ar fi nici o problemă cu banii.
Comentarii