Marius Lulea (AUR): Ciucă e fericit! Pensiile mici devin și mai mici iar pensiile mari vor deveni și mai mari, și mai speciale, și mai nesimțite – 60m.ro
Astăzi în parlamentul României, la Senat, AUR s-a abținut de la votul pentru bătaia de joc la adresa bătrânilor și numită „Refoma Pensiilor”.
În realitate nu este nici o reformă, este iar o schemă prin care se cresc inechitățile sociale: pensiile mici devin și mai mici iar pensiile mari vor deveni și mai mari, și mai speciale, și mai nesimțite.
Nicolae Ciucă este cel mai fericit beneficiar al acestei legi.
Legea a fost adusă pe repede înainte, nici nu a putut fi consultat în clar conținutul, a trecut formal prin parlament într-o singură zi fără discuții, consultare și fără aprobarea unor amendamente importante.
Legea are mai multe avize negative.
Vom încerca la Camera Deputaților să amendăm legea dar spunem de pe acum: majoritatea toxică se va opune.
Vom încerca să introducem următoarele amendamente:
– indexarea pensiilor bazate pe contributivitate să se facă în mod automat în corelație cu rata inflației și nu așa cum prevede forma actuală: lasă la alegerea guvernului când aprobă creșterea și cu ce valoare; asta înseamnă că în continuare timp de 4 ani vor dubla prețurile și apoi în ultimul an vor mai face o majorare de 13% în bătaie de joc; să știți că acest 13% dat în an de alegeri este o umilință, avem nevoie de o lege care să ofere predictibilitate, pensionarii nu reprezintă ostaticii PNL și PSD;
– indexarea pensiile normale ale oamenilor muncitori trebuie să se facă cu un coeficient mult mai mare decât pensiile speciale, pensiile nesimțite; în acest moment cele două sunt legate în mod intenționat pentru ca atunci când se oferă puțin la cei slabi să primească foarte mult specialii;
– creșterea pensiei minime, anularea corelației dintre pensia minimă și pensiile speciale;
– vârsta de pensionare să fie aceeași pentru toți românii;
– ne opunem creșterii vârstei de pensionare pentru femei;
– nu vedem sursa de finanțare; în 2020 au crescut pensiile prin lege, ea nu s-a aplicat și apoi au uitat pentru că de fapt nu erau bani; este nevoie de surse de finanțare reale, nu inflaționiste, nu prin creșterea de taxe și impozite; avem nevoie de: impozitarea pensiilor speciale, reforma administrativă cu scăderea numărului de instituții publice și eliminarea politicienilor din aparatul administrativ, reducerea cheltuielilor statului cu achiziția de bunuri care nu sunt folosite sau nu sunt folosite pentru destinația din acte a achiziției, reducerea risipei banului public.
Comentarii