Mare atenție! Un adolescent de 17 ani a murit, după ce ar fi consumat mai multe energizante – BotosaniNews.ro
Se întorcea acasă cu mama sa, după ce participaseră la o şedinţă cu părinţii, se aflau în mijlocul de transport când s-a prăbuşit lângă ea. Incidentul s-a petrecut în jurul orelor 19.00, iar oamenii au cerut imedait ajutor la 112. Pe drumul dintre Pașcani și Stolniceni-Prăjescu au ajuns două echipaje de la SAJ Pașcani, dintre care unul cu medic, care se întorcea de la un alt caz preluat din zonă.
Salvatorii au încercat timp de o oră să îl resusciteze la faţa locului, după care adolescentul a fost transportat la Spitalul Municipal Pașcani. Aici, medicii au încercat încă două ore să îl readucă pe băiat la viaţă, fără succes. Inima lui s-a oprit pentru totdeauna în jurul orelor 22.00.
Potrivit News Pascaşni, înainte de a i se face rău, băiatul ar fi fumat mai multe ţigări şi ar fi băut mai multe doze de energizante.
Medicii aşteaptă rezultatul autopsiei pentru a afla dacă este vorba într-adevăr de energizante. În urmă cu vreo doi ani, i s-ar mai fi făcut rău, tot din cauza acestor băuturi şi ar fi ajuns la spital.
„La data de 23 aprilie a.c., Poliția Municipiului Paşcani a fost sesizată de către reprezentanții unei unități medicale cu privire la faptul că un tânăr, de 17 ani a decedat la unitatea respectivă.Din cercetări a rezultat faptul că, în aceeași zi, acestuia i s-a făcut rău în timp ce se deplasa cu un mijloc de transport în comun pe raza municipiului Pașcani.La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, acesta fiind transportat la spital.Ulterior, în urma manevrelor de resuscitare, cadrele medicale au constatat decesul tânărului.Pe corpul persoanei nu au fost identificate urme vizibile de violență.A fost dispusă efectuarea necropsiei medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere de culpă.”, susțin polițiștii.
În urmă cu două luni, un copil de 13 ani din Bistriţa-Năsăud a murit pe terenul de fotbal după un antrenament. Băuse trei energizante, a început să aibă palpitaţii, după care inima i-a cedat, potrivit observatornews.ro. Iar anul trecut, un adolescent de 17 ani a murit la mare, după mai multe doze de energizant.
Comentarii