22 / 09 / 2021


Mănăstirea Sinaia- ”Catedrala Carpaților”, mănăstirea care a întemeiat un oraș

Când spui Sinaia, te gândești la iarnă, pârtii de schi și distracții, sau la Castelul Peleș. Sinaia este, așadar, cea…

De redactia , in Magazin , at 24/07/2021

Când spui Sinaia, te gândești la iarnă, pârtii de schi și distracții, sau la Castelul Peleș. Sinaia este, așadar, cea mai importantă stațiune montană a României și fosta reședință a regelui Carol I. Totuși, la început, ea nu avea nimic de-a face cu vilegiaturiștii și nici cu aristocrația românească. La început, Sinaia a fost numai o mănăstire pierdută în codrii de nepătruns.

Prima construcție din ceea ce avea să devină ulterior o faimoasă stațiune montană a fost o biserică. Se păstrează și acum fresce de o valoare deosebită, vechi de peste 300 de ani. A fost biserica unei mănăstiri numite după Munții Sinai din Egipt. Ctitorul, spătarul Mihai Cantacuzino, urmașul unei străvechi dinastii bizantine, a fost în pelerinaj la Locurile Sfinte și a rămas marcat de ceea ce a văzut în Egipt, pe muntele unde Moise a primit cele zece porunci. Întors în țară, s-a hotărât să clădească o mănăstire care să poarte numele Muntelui Sfânt. Un pustnic și o vedenie îi vor arăta și locul.

Cronologie:

  • 1625: Vine în Țara Românească Constantin Cantacuzino, fiul lui Mihail Cantacuzino;
  • 1627-1628: Constantin Cantacuzino se căsătorește cu Domnița Ilina (Elena)- fata domnitorului Radu Șerban- moștenitoare a unei averi imense;
  • 1632: Vine pe tronul Țării Românești Matei Basarab care-l va ridica pe Constantin Cantacuzino la rangul de postelnic;
  • 1654: Moare Matei Basarab; Constantin Cantacuzino se retrage din funcțiile oficiale; se naște Constantin Brâncoveanu, nepotul lui Constantin Cantacuzino;
  • 1659: Urcă pe tron Grigore Ghica I, cu sprijinul lui Constantin Cantacuzino;
  • 1663: Constantin Cantacuzino este executat la Mănăstirea Snagov din ordinul lui Grigore Ghica I, în urma uneltirilor boierilor Stroe Leurdeanu și Dumitrașcu Cantacuzino Grecul;
  • 1672-1674: Cantacuzinii sunt prigoniți;
  • 1674: Se sfârșește domnia lui Grigore I Ghica;
  • 1678: Urcă pe tron Șerban Cantacuzino, fiul lui Constantin Cantacuzino;
  • 15 august 1683: Călugărului de la Schitul Sfântul Nicolae i se descoperă prin minune locul viitoarei Mănăstiri Sinaia;
  • 1688: Moare Șerban Cantacuzino, pe tron urcă Constantin Brâncoveanu; apare prima traducere în limba română a Bibliei;
  • 1690: Este pusă piatra de temelie a Mănăstirii Sinaia;
  • 15 august 1695: Mănăstirea Sinaia este sfințită;
  • 15 aprilie 1714: este mazilit Constantin Brâncoveanu iar pe tron urcă vărul său, Șerban Cantacuzino;
  • 15 august 1714: Constantin Brâncoveanu este decapitat la Constantinopol împreună cu cei patru fii (Constantin,

 » Citește întreg articolul în magazinul istoric 1859.eu

Comentarii


%d blogeri au apreciat: