17 / 02 / 2025


Maia Sandu avertizează: „Toată lumea să înțeleagă, Putin nu se va opri, dacă nu va fi oprit” – Gazetarii.ro – Stiri și Analize din România. Informații de Încredere

By editor , in Actualitate , at 28/12/2023

Președinta Sandu a anunțat că va merge pentru următorul mandat prezidențial și a propus un referendum republican privind acceptarea cursului de integrare europeană.

Președinta Sandu a declarat, într-un interviu realizat de jurnalistul Marian Voicu, că parlamentul va stabili procedura tehnică a referendumului.

Iată ce a spus aceasta: „Voința cetățenilor este cea care contează și, la toamnă, cetățenii vor trebui să decidă dacă își doresc să mergem înainte, să muncim pentru proiectul de integrare europeană a Republicii Moldova sau dacă vor să se întoarcă în trecut. Republica Moldova a fost supusă șantajului mulți ani la rând. Republica Moldova a fost blocată în această zonă gri, din care se părea că nu există scăpare.”

Mandatul președintei Maia Sandu expiră anul viitor în decembrie, iar actualul parlament va deține funcții depline până în iulie 2025.

Potrivit președintei Sandu, principalele amenințări pentru Republica Moldova sunt corupția și agresivitatea Rusiei. Săptămâna trecută, Putin a simplificat procedura de acordare a cetățeniei ruse pentru moldoveni.

„Este clar că cei de la Kremlin au nevoie de carne de tun pentru a continua acest război, dar moldovenii nu vor să fie sacrificați într-un război nedrept. Am această certitudine și știu că mulți moldoveni au ales să plece din Federația Rusă în momentul în care a început această agresiune.” – a explicat președinta Maia Sandu.

În contextul anului electoral 2024 în Europa și Statele Unite, Maia Sandu susține că „Toată lumea trebuie să înțeleagă că Putin nu se va opri, dacă nu va fi oprit.”.


Photo of Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu

Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.

 » Citeste mai mult

Comentarii