19 / 06 / 2021


Mădălina Ghenea joacă în filmul „House of Gucci”, alături de Al Pacino (FOTO)

Actriţa româncă Mădălina Ghenea o interpretează pe Sophia Loren în filmul biografic „House of Gucci”, care prezintă complotul pus la…

De redactia , in Flux de Știri Magazin , at 26/03/2021

Actriţa româncă Mădălina Ghenea o interpretează pe Sophia Loren în filmul biografic „House of Gucci”, care prezintă complotul pus la cale de Patrizia Reggiani pentru a-l asasina pe Maurizio Gucci, nepotul celui care a creat celebra marcă italiană de modă, şi condamnarea acesteia în instanţă.

Frumoasa româncă a fost fotografiată în Roma în timpul filmărilor, alături de apreciatul actor Al Pacino, care îl interpretează pe Aldo Gucci. În acelaşi film joacă Lady Gaga (Patrizia Reggiani), Adam Driver (Maurizio Gucci), Jared Leto (Paolo Gucci) şi Jeremy Irons (Rodolfo Gucci). 

Pelicula este regizată de cunoscutul cineast Ridley Scott (Gladiator, Thelma & Louise, American Gangster, Body of Lies, Robin Hood, The Martian).

Este posibil ca filmul „House of Gucci” să fie în cinematografe la finalul acestui an. 

Mădălina Ghenea (33 ani) şi-a început cariera ca model, iar apoi a primit mai multe roluri în filme şi seriale.

Între altele, ea a apărut în mai multe episoade ale serialului „Borgia”, a jucat alături de Jude Law în „Dom Hemingway” şi în rolul „miss Univers” în filmul „Youth” regizat de Paolo Sorrentino, care-l are pe Michael Caine în rol principal.

 » sursa: ebihoreanul.ro

Comentarii


%d blogeri au apreciat: