04 / 12 / 2021


La Sfânta Parascheva. Cu Dumnezeu în suflet

La sfârșitul săptămânii trecute am fost în primul meu pelerinaj organizat. Sigur, cu familia am mers și am mai vizitat…

De redactia , in Actualitate , at 15/10/2021

La sfârșitul săptămânii trecute am fost în primul meu pelerinaj organizat. Sigur, cu familia am mers și am mai vizitat lăcașuri sfinte, dar nicicând nu am rămas peste noapte la o mănăstire și nici nu am călătorit cu autocarul cu mai mulți creștini… Am vizitat șapte mănăstiri din Moldova și, bineînțeles, am ajuns la Iași la Cuvioasa Parascheva. Astăzi, 14 octombrie, când scriu, este sărbătorită Sfânta Parascheva în calendarul ortodox. Îi dedic aceste rânduri Celei care mie și celor apropiați mie, ne-a făcut muuult bine. Am plecat spre Iași cu sufletul încovoiat de aceste vremuri tulburi, negre și pline de nedreptăți strigătoare la Cer. Am plecat în sfânta vineri și vă spun sincer că la un moment dat mi-a părut rău că m-am încumetat… Oboseală, anxietate, îngrijorare, toate puseseră stăpânire pe mine… Era mai rău ca acasă. Muuuult mai rău! Mă dureau toate! A doua zi însă, contrar “amenințărilor” cu ploi, frig și vreme rea la Iași așa cum am văzut la Pro TV, a fost cald și soare. Iar la Mitropolie, la racla Sfintei Parascheva,  a fost organizat atât de bine totul, încât nu a durat mai mult de o oră până m-am închinat la sfintele moaște… Am plecat încărcată de har, voie bună, optimism iar acum rezist. Rezist cu Dumnezeu în suflet! Așa cum o fac de mulți ani! Și am trecut prin multe.
Acum, după ce m-am întors, îmi este mult mai ușor să privesc cu detașare ce se întâmplă în jurul meu. De exemplu, abia acum s-au adus în țară anticorpi monoclonali din Italia deși se știa și despre valul 4 și se știa demult de acest remediu eficient pentru tratarea Covid-19. Alt exemplu, medicii de familie ar putea avea dreptul să prescrie în ambulatoriu antivirale de tipul Favipiravir, dar Ministerul Sănătății nu a dat acest aviz pe motiv că nu găsește bani pentru compensarea lor. Asta deși vindecarea în ambulatoriu ar degreva spitalele și secțiile ATI. Dar pentru ultratombola cu premii de milioane de lei destinate celor care aleg să se vaccineze s-au găsit bani! Dumnezeu să-i mai înțeleagă. Mai mult, un oficial al MS spune că antiviralele produc reacții adverse grave, de parcă în cazul vaccinurilor nu există acest risc. În acest context, printre pelerinii alături de care am mers la Iași s-au aflat și doi medici de familie, două doamne. Cele două discutau între ele și fără să vreau am auzit o chestie interesantă. Am aflat că medicii de familie au solicitat un protocol cu contraindicațiile vaccinului care putea fi administrat în cabinetele lor, dar NU AU PRIMIT NIMIC. Asta ca să afle și cei care-i condamnau pe medicii de familie că nu au acceptat să vaccineze oamenii în propriile cabinete. Păi, dacă vreunul dintre pacienți deceda în urma “inoculării”, medicul cu ce se apăra în lipsa unor protocoale care să-l pună la adăpost? Revenind la antivirale, la acest moment doar în spitale și doar în farmaciile cu circuit închis se găsesc. Păi, și medicii de familie cu ce să ne trateze? Cu vestitul antibiotic Azitrox, care-ți face praf ficatul… În fine, ce-am scris este doar o mică, foarte mică parte din informațiile contradictorii care circulă. La astea se adaugă campania deșănțată pro-vaccinare cu un deget acuzator îndreptat spre nevaccinați care, mai nou, sunt considerați aceiași cu “pupătorii de moaște”.
Mie, sincer vă spun, vizita la Cuvioasa Parascheva mi-a topit frica. Nu numai că nu-mi mai este teamă de ce va urma cu Covid-ul, cu restricțiile, cu facturile la utilități, nu numai că nu mă mai râcâie în suflet când văd cât de aspru suntem  judecați noi, cei care îndrăznim să ne punem niște întrebări logice, noi cei care nu suntem de acord cu încălcarea drepturilor constituționale, pentru că se creează un precedent periculos pentru toți cetățenii acestei țări. Iar ieri, după ce am citit editorialul lui Cati Lupașcu mi s-a ridicat o perdea de pe ochi. Așa ne vrea sistemul, dezbinați… De-a lungul ultimilor ani este atât de limpede că au făcut tot ce le-a stat în putință să ne învrăjbească unii împotriva altora; salariați versus pensionari, angajați în privat versus bugetari, atei versus creștini, heterosexuali versus homosexuali și câte și mai câte pietre încărcate cu ură aruncate în apa tulbure a societății. Ultima? Vaccinați versus nevaccinați, chit că medici valoroși ies și explică faptul că vaccinații asimptomatici care se plimbă liberi, la orice oră și în orice loc, împrăștie boala mai tare decât nevaccinații.
De fapt, vaccinați și nevaccinați, umăr la umăr, suntem cobaii lor. Așa că, fraților, hai să nu ne urâm unii pe alții pentru că avem păreri! Nu noi ne omorâm unii pe alții, cum vor să ne facă să credem. Ei și sistemul lor ne bagă în mormânt. Cu zile. Cine sunt “ei”? Sunt cei pe care noi i-am votat, așa cum bine a punctat Cati Lupașcu. Sunt marionetele care se lasă manevrate de păpușari deveniți din ce în ce mai puternici. Cine sunt păpușarii? Eh, aici avem o problemă cu toții. Mare! Dar și Dumnezeu e mare…
EDITORIALUL reprezintă strict opinia autorului.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: