22 / 09 / 2021


La aniversarea a 20 de ani de activitate în România, președintele Klaus Iohannis a acordat companiei Continental Ordinul Meritul Industrial și Comercial în grad de Ofițer

Președintele României, Klaus Iohannis, a acordat companiei Continental Ordinul Meritul Industrial și Comercial în Grad de Ofițer în cadrul unei…

De redactia , in Actualitate Flux de Știri , at 27/09/2020

Președintele României, Klaus Iohannis, a acordat companiei Continental Ordinul Meritul Industrial și Comercial în Grad de Ofițer în cadrul unei ceremonii organizate marți, 22 septembrie, la sediul Continental Automotive România. La eveniment au participat ambasadorul Germaniei în România, domnul Cord Meier-Klodt, precum și reprezentanți ai administrației naționale și locale.

Înalta distincție a fost acordată cu ocazia a 20 de ani de la inaugurarea activității în Timișoara pentru performanțele obținute și investițiile realizate în domeniul cercetării-dezvoltării de noi tehnologii în sectorul industriei auto.

„Îmi face plăcere să fiu astăzi aici, pentru a celebra împreună aniversarea a 20 de ani de prezență a Continental în România. Felicit conducerea companiei pentru modul în care a înțeles să ofere, de-a lungul timpului, oportunități de dezvoltare și de investiții, atât în plan local, cât și pentru economia noastră. Interesul constant pentru dezvoltare v-a propulsat în rândul celor care dau tonul în industrie și redefinesc viitorul mobilității. Acum, sunteți unul dintre cei mai mari exportatori ai economiei românești. Aveți peste 20.000 de angajați din țara noastră, dintre care o treime sunt ingineri și specialiști IT în centrele de cercetare și dezvoltare. Sunteți un partener constant în educația profesională pentru tinerele generații”, a spus Președintele Klaus Iohannis în cadrul evenimentului.

Soluții software inovatoare, securitate cibernetică, conectivitate, conducere autonomă, digitalizare, soluții inteligente pentru o mobilitate curată, toate acestea sunt direcții la care echipa Continental din România lucrează de 20 de ani deja pentru a modela viitorul. În 2000, grupul german a produs prima sa anvelopă în unitatea de producție din Timișoara. În același an și în același oraș, compania a deschis și primul său centru de inginerie.

“Continental și-a început activitatea acum 20 de ani în Timișoara și în România. Sunt mândru de cei 20.000 de specialiști Continental din țară care contribuie din plin la dezvoltarea tehnologiilor din industria auto de mâine.

 » sursa:ziuadevest.ro

Comentarii


%d blogeri au apreciat: