31 / 07 / 2021


Klaus Iohannis, vizită la DSP Bucureşti: „Poate reușim până în vara anului viitor să terminăm de tot cu această pandemie”

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat duminică call center-ului DSP Bucureşti, la Arena Naţională. El le-a mulțumit voluntarilor care ajută la…

De redactia , in Actualitate , at 30/11/2020

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat duminică call center-ului DSP Bucureşti, la Arena Naţională. El le-a mulțumit voluntarilor care ajută la preluarea apelurilor, spunând că DSP-urile au fost „total depășite” din cauza lipsei de personal. Șeful statului a vorbit despre campania de vaccinare care se pregătește, exprimându-și speranța că pandemia va fi pusă sub control până în vara anului viitor. 

Klaus Iohannis a declarat după încheierea vizitei că măsurile luate de autorități încep se dea rezultate, numprul infecțiilor noi încetând să mai crească.
„Devine din ce în ce mai evident că măsurile de restricție care au fost luate de Guvern și de autorități încep să dea primele rezultate. Numărul de infectări noi pe zi nu a mai crescut de cel puțin două săptămâni, deci suntem pe un platou. Însă, din păcate, vedem că spitalele sunt din ce în ce mai aglomerate. Totuși, prea mulți români bolnavi ajung într-o stare gravă sau foarte gravă în spitale”, a afirmat Klaus Iohannis.
Șeful statului a făcut apel la solidaritate cu personalul din prima linie, care se confruntă cu cazurile cele mai dificile.
„Haideți să fim cu toții solidari cu sutele și miile de voluntari care lucrează, cu miile de medici, personal medical, care lucrează enorm – enorm – pentru a trece România peste această pandemie. Cred că suntem chiar obligați să fim solidari cu ei și să respectăm normele care sunt impuse, fiindcă, în acest fel, reușim realmente să salvăm vieți și vom reuși, dacă respectăm aceste măsuri, să avem sărbători fără restricții suplimentare”, a mai spus el.
Klaus Iohannis a vorbit despre strategia de vaccinare anunțată de guvern și despre vaccinurile care încep deja să fie transportate, așteptând autorizarea finală de a putea fi folosite.
„Guvernul a aprobat strategia de vaccinare. Ea a fost deja făcută publică. Domnul ministru al Sănătății a început deja să explice public cum vor merge lucrurile. Vor continua aceste explicații publice. Din media internațională cu siguranță ați aflat că deja sunt efectiv pregătite primele tranșe de vaccin și sperăm la începutul anului viitor să le avem și aici, în România, și să începem cu personalul medical, inclusiv studenții voluntari. Am discutat cu domnul ministru să-i prindem în rândul personalului medical, ca să poată continua munca pe care o fac cu multă dăruire și pentru ca să își poată continua pregătirea, inclusiv la patul bolnavului”.
„După ce trecem cu bine și de campania de vaccinare, să terminăm cu această pandemie. Poate reușim până în vara anului viitor să terminăm de tot cu această pandemie”, a mai spus președintele.

Personal insuficient la DSP-uri
Klaus Iohannis le-a mulțumit voluntarilor care ajută la preluarea apelurilor telefonice de la DSP București, arătând că la început direcțiile de sănătate au fost depășite și unele mai sunt și acum, din cauza personalului insuficient.
„Câteva sute de voluntari, în total 500 de voluntari, lucrează aici și vin în sprijinul efectiv al activității DSP. Am găsit acum, în această tură, foarte mulți oameni, și tineri, și în plină putere. (…) Foarte mulți sunt voluntari, studenți la Medicină, și am apreciat foarte mult această implicare. Îi felicit și sunt convins că ei vor fi foarte buni medici după ce își termină studiile. Implicarea lor deja este extraordinară. Am găsit și medici rezidenți, și medici școlari, și medici de la DSP. (…) Am constatat că toți voluntarii sunt foarte bine pregătiți. Au o abordare calmă, foarte profesionistă și ei reușesc nu doar să obțină și să dea informații, dar reușesc să îi și calmeze pe oamenii care, sigur, au problemele lor, dacă sunt bolnavi și mai ales dacă sunt infectați cu acest nou virus”, a mai spus Klaus Iohannis.
El a amintit că în general DSP-urile au o mare problemă cu lipsa de personal.
”DSP-urile au fost total depășite la început, unele mai sunt și acum, din cauza personalului insufucient. De aceea apreciez munca acestor voluntari”, a precizat președintele.
București continuă să raporteze peste 1.000 de cazuri de coronavirus în 24 de ore, pe primul loc în țară, de două ori mai multe decât județul Constața, care se află pe locul 2.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: