Jandarmii de la Galați și carabinierii din R. Moldova, activități comune
Inspectoratul de Jandarmi Județean Galați va implementa două proiecte cu finanțare nerambursabilă europeană, având drept parteneri două instituții din R. Moldova – Inspectoratul General de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne și Serviciul de Protecție și Pază de Stat.
Valoarea proiectelor finanțate prin Programul Interreg NEXT România – Republica Moldova 2021-2027 este de peste 526 000 de euro, dintre care 90% sunt bani europeni, iar 10% co-finanțare națională, transmite presa de la Chișinău.
„Sunt proiecte menite a crește nivelul de instruire, prin sesiuni de pregătire teoretică și de antrenament, cât și gradul de dotare a jandarmilor gălățeni, dar mai ales siguranța gălățenilor și a locuitorilor din sudul Republicii Moldova”, arată Inspectoratul de Jandarmi Județean Galați.
Potrivit Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă, finanțarea oferită prin Programul Interreg NEXT România – Republica Moldova 2021-2027 va contribui inclusiv la dotarea angajaților celor trei instituții de pe ambele maluri ale Prutului cu echipament specializat.
Menționăm că, în anul 2022, Inspectoratul de Jandarmi Județean Galați a finalizat primul proiect accesat prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, având ca parteneri colegi de pe malul stâng al Prutului.
» Poți citi întreaga informație direct de la sursă…
Comentarii