13 / 01 / 2025


Jaf din patrimoniul Hidroelectrica: Curtea de Conturi a făcut plângere la Parchet – 60m.ro

By editor , in Actualitate , at 30/10/2023

Curtea de Conturi a sesizat Parchetul în urma unui control realizat în 2022 la compania Hidroelectrica, reprezentanţii Curţii considerând că există fapte care au avut drept consecinţă prejudicierea patrimoniului societăţii.

Într-un răspuns transmis News.ro, Curtea de Conturi afirmă că departamentul de specialitate din cadrul instituţiei a efectuat, în perioada 28.02 – 07.07.2022, misiunea de audit de conformitate cu tema ”Controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniuui public şi privat al statului, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi a efectuării cheltuielilor”, pentru perioada 2019 – 2022 , la Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale (SPEEH) Hidroelectrica SA, fiind încheiat raportul de control înrergistrat la data de 7 iulie 2022.

”Întrucât în raport au fost consemnate fapte susceptibile de a fi fost săvârşite cu încălcarea legii penale, având drept consecinţă prejudicierea patrimoniului societăţii, în temeiul art.33 alin (4) din Legea nr. 94/1992 (privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi – n.r.) coroborat cu punctul 241 litera a) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea l nr. 547/ 24.07.2014 (în vigoare la momentul realizării misiunii) şi în baza Hotărârii plenului Curţii de Conturi nr, 580/5.10.2023, instituţia noastră a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti”, a precizat Curtea de Conturi pentru News.ro, fără a oferi alte detalii.

Alineatul invocat prevede: ” În situaţiile în care în rapoartele de audit se constată existenţa unor fapte pentru care există indicii c ăau fost săvârşite cu încălcarea legii penale, conducătorul departamentului sesizează organele în drept pentru asigurarea valorificării constatării şi informează entitatea auditată”.

Instituţia a explicat că raportul nu poate fi făcut public la acest moment, întrucât se află la dosarul cauzei.

Raportul Public al Curţii de conturi pe 2021 consemna, referitor la Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica SA, nereguli legate de facturare, unele fiind remediate în timpul misiunii de audit, dar şi ”cheltuieli neeconomicoase” în sumă de 158 mii lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de întocmire de studii de oportunitate pentru un număr de opt imobile (baze sportive, de agrement, de odihnă şi tratament) din patrimoniul entităţii, achiziţionate în cadrul unui contract de prestări servicii încheiat în anul 2019. .

”După aproximativ doi ani de la recepţia serviciilor, studiile de oportunitate nu şi-au atins scopul pentru care au fost angajate, în condiţiile în care aceste imobile generează în continuare cheltuieli de întreţinere, reparaţii, taxe şi impozite, care nu sunt recuperate”, se arăta în raport.

De asemenea, conform aceluiaşi document, au fost efectuate cheltuieli nejustificate în sumă de 60 mii lei,

 » Citeste toata stirea aici

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *