31 / 07 / 2021


ITALIA se PREGĂTEȘTE pentru al TREILEA VAL al EPIDEMIEI

Unul din 60 de italieni a făcut COVID-19, procent care implică faptul că până la această dată 1.066.401 de locuitori…

De redactia , in Actualitate Flux de Știri Internațional , at 15/11/2020

Unul din 60 de italieni a făcut COVID-19, procent care implică faptul că până la această dată 1.066.401 de locuitori ai Italiei au fost infectaţi cu SARS-CoV-2, o cifră „uriaşă”, potrivit comisarului pentru urgenţe numit de guvernul de la Roma, Domenico Arcuri, transmite digi24.ro

Italia a înregistrat în ultimele 24 de ore 636 de decese asociate coronavirusului, cel mai negru bilanţ înregistrat din aprilie, şi 37.978 de noi infectări.

În ciuda acestor date, Arcuri a notat că, aparent, „curba contagierilor pare că începe în final să atingă un plafon”, dar că este nevoie de răbdare.

În ceea ce priveşte măsurile antiepidemice, Arcuri a subliniat faptul că „virusul a ajuns în întreaga Italie, însă Italia nu este toată la fel. De aceea avem nevoie de diferenţieri, de măsuri neuniforme, precum cele care au fost introduse”.

Arcuri a mai dezvăluit că primele doze de vaccin ar putea fi administrate începând cu sfârşitul lui ianuarie viitor.

„Vom începe într-o primă fază cu vaccinarea a 1,7 milioane de cetăţeni. Stabilim categoriile cărora le vom administra primele doze. Persoanele care lucrează în spitale se vor număra printre primele care vor primi vaccinul, iar apoi persoanele în vârstă care sunt mai fragile”, a explicat el.

Un virusolog de la Universitatea din Milano, Fabrizio Pregliasco, a avertizat într-un interviu publicat vineri de cotidianul Il Giornale, că odată cu venirea Crăciunului există „riscul ca politicienii să fie tentaţi să nu mai acorde importanţă situaţiei (epidemiologice – n.r.), aşa cum s-a întâmplat în vară, pentru a reactiva economia” şi a avertizat că „acest lucru nu trebuie să se întâmple.

Este important ca ţara să se pregătească „pentru al treilea val de COVID-19 care va sosi în februarie”, a avertizat Pregliasco.

 » sursa: www.replicaonline.ro

Comentarii


%d blogeri au apreciat: