27 / 05 / 2022


Ioan Aurel Pop: Universul Eminescu trebuie să înceapă pentru fiecare român ca o poveste spusă în anii copilăriei. Anotimpurile poeziei lui Eminescu la Văratic – la nașterea Românului Absolut. EXCLUSIV

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și…

De redactia , in Flux de Știri Recomandare , at 16/01/2022


ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Eminescu și iar Eminescu…

Un album despre Eminescu, la
peste 170 de ani de la  nașterea sa, despre Eminescu și Veronica,
despre Eminescu și Creangă, despre Eminescu și gura de rai moldavă nu
poate să fie decât o sărbătoare a spiritului.

Universul Eminescu trebuie
să înceapă pentru fiecare român ca o poveste spusă în anii copilăriei.
Numele de Eminescu se aude de timpuriu, învelit într-o fascinație
aparte, inclusiv datorită rezonanței sale frumoase, adânc enigmatice
pentru mintea însetată de minuni. Tot în anii copilăriei, sufletele,
înainte de a putea pricepe ce este creația spirituală, ascultă poezia
lui Eminescu prin cântec. „Sara pe deal”, „Mai am un singur dor” ori „Pe
lângă plopii fără soț” vin spre noi prin muzică. Versurile puse pe note
muzicale nu sunt departe de adevărul primar al poeziei, care,
odinioară, pe vremea trubadurilor, truverilor și Minnesänger-ilor, se
cântau înainte de simpla lor rostire. „Luceafărul” și „Călin” sunt
povești de demult de-ale bunicilor, spuse în versuri, cum poveste este
însăși viața autorului versurilor. Îl vedem aievea pe „băietul” care
cutreiera pădurile, oprindu-se când era însetat (mai mult de sensuri
decât de apă) lângă izvor, pierdut adesea în iarba poienelor, atent la
zborul păsărilor, la unduirea trestiilor sau la pala vântului. „Băietul”
acesta, ajuns elev la Cernăuți, departe de casă, s-a întristat tare la
moartea lui Aron Pumnul, deslușind durerea marilor treceri. Elevul a
crescut pe nesimțite, prinzând dor de cosânzene, care treceau „pe lângă
plopii fără soț” sau pe care le aștepta lângă „lacul codrilor albastru”.
Printre iubiri înfocate și dezamăgiri crunte, a înfățișat mereu natura
apropiată și îndepărtată, cea înțeleasă și cea neînțeleasă.

Deși pastelurile încep la noi cu
strofe din „Sburătorul” lui Eliade și continuă triumfal cu Alecsandri,
niciun colț de natură nu a fost transpus în poezie vreodată ca-n
versurile: „De treci codri de aramă,  de  departe vezi albind/ Și-auzi
dulcea glăsuire a pădurii de argint”. Parcă se vede aievea iarba ca
fiind de omăt,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro

Comentarii


%d blogeri au apreciat: