23 / 04 / 2024


~ InfoPrut

By redactia , in Actualitate Internațional , at 23/02/2024

Deputatul Marina Tauber, care a acces în Parlament de la Chișinău pe listele Partidului „Șor”, interzis în Republica Moldova în 2023, a fost inclusă în lista persoanelor sancționate de Statele Unite ale Americii.
SUA au anunțat vineri, 23 februarie, sancțiuni împotriva Marinei Tauber pentru „pentru facilitarea încercărilor oligarhului fugar condamnat Ilan Șor de a submina procesele electorale din R. Moldova în interesele Kremlinului prin cumpărarea ilegală de voturi”
Potrivit ambasadorului SUA la Chișinău, cetățenii Republicii Moldova merită instituții și procese democratice libere și corecte.
„Ei merită un viitor lipsit de influența maligna a Kremlinului. Statele Unite salută progresele înregistrate de R, Moldova în implementarea reformelor democratice și economice. Vom continua să sprijinim poporul și Guvernul R. Moldova în construirea unui viitor mai democratic, prosper și sigur”, a dat asigurări ambasadorul Kent D. Logsdon.
Menționăm că Departamentul Trezoreriei Statelor Unite ale Americii a impus încă în anul 2022 sancțiuni împotriva 21 de persoane și entități implicate în acte de corupție, care „au adus prejudicii grave R. Moldova și cetățenilor ei”. Printre cei sancționați se află și oligarhii fugari Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc.
De asemenea, Mariana Tauber, Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc se numără și printre persoanele sancționate anul trecut de Consiliul European pentru tentative de destabilizare a Republicii Moldova.

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *