04 / 10 / 2024


Guvernul Ciolacu și jafurile din bani publici: Au angajat peste 30 de mii de bugetari într-o lună – 60m.ro

By editor , in Actualitate , at 03/12/2023

Tendința de scădere a numărului de posturi ocupate la stat a încetat, în condițiile în care ultimele date de la Ministerul de Finanțe arată că în luna octombrie erau cu aproximativ 30.000 bugetari față de luna septembrie.

1.289.045 de posturi erau ocupate la stat, conform datelor publice de la Ministerul de Finanțe, aferente lunii octombrie. Cu o lună în urmă, în septembrie, numărul posturilor ocupate la stat era de 1.259.138. Practic, diferența este de 30.266 de posturi ocupate.

Dacă analizăm datele pe cele două mari categorii, adică administrația publică centrală și administrația publică locală, situația este următoarea: la nivel central, în luna octombrie avem 822.948 de posturi ocupate, în timp ce în luna septembrie numărul era de 793.033 de posturi ocupate. În schimb, la nivelul administrației locale, numărul posturilor ocupate în luna octombrie era de 466.457, în timp ce în urmă cu o lună numărul era de 466.105

Așadar, diferța majoră este la nivelul administrației publice centrale. Cea mai consistentă creștere este în domeniul educației. Ministerul Educației are în luna octombrie 300.124 de posturi ocupate, iar în septembrie avea 273.070 de bugetari. Cu toate că este un minister mare din punct de vedere al angajaților, la Interne nu au fost mari schimbări. În octombrie sunt 124.348 de posturi ocupate, în timp ce în luna anterioară erau cu circa 600 mai mulți, adică 124.926.

Pe de altă parte, la Ministerul Apării numărul posturilor a crescut cu 165, de la 71.390 la 71.555 de posturi ocupate. Apoi, la o serie de ministere observăm creșteri de zeci de posturi. La Finanțe, numărul a crescut de la 24.872 la 24.906 (34 în plus). La Ministerul Muncii, a avut loc o creștere a numărului de posturilor ocupate cu 39, de la 4.044 în septembrie la 4.083 de posturi. la Mediu sunt cu 42 de posturi ocupate în plus, în timp ce la Agricultură 24 de posturi în plus ocupate.

Nici Ministerul Transporturilor nu s-a lăsat și are cu 60 de posturi în plus ocupate, de la 632 la 692, în timp ce un minister foarte mare ca număr de angajați, cel al Sănătății, a rămas cu același număr, 18.302. Iar Ministerul Sănătății face parte dintr-un domeniu căruia nu i se aplică „înghețarea posturilor”. Nu la fel s-a întâmplat la MIPE, unde a crescut numărul posturilor ocupte cu 98, dar instituția e tot printre cele care are încă undă verde la angajări, pentru că se ocupă cu programe cu finanțare externă.

Camera Deputaților a adus oameni în plus

În schimb, o creștere evidentă poate fi observată la o instituție în care cu greu poate fi crezut că e nevoie de personal esențial, cum e în domeniul sanitar sau cel al educației.

 » Citeste toata stirea aici

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *