19 / 06 / 2021


Grație UE, un sat din raionul Fălești economisește anual câte un milion de lei ~ InfoPrut

Locuitorii din satul Răuțel, raionul Fălești, se bucură de lumină chiar și când se lasă întunericul, datorită unui proiect finanțat…

De redactia , in Actualitate Internațional , at 24/03/2021

Locuitorii din satul Răuțel, raionul Fălești, se bucură de lumină chiar și când se lasă întunericul, datorită unui proiect finanțat de UE. Cu ajutorul investițiilor europene, satul economisește anual câte un milion de lei, potrivit NordNews.

Primarul satului Răuțel, Tudor Istrati, și-a dorit un sat modern, cu un sistem de iluminat stradal bine pus la punct. Pentru a îndeplini această dorință, a elaborat un proiect, în 2016, pe care l-a depus la Fondul de Investiții Sociale din Moldova, monitorizat de Banca Germană „Kreditanstalt für Wiederaufbau”. Imediat după aprobare, au început lucrările, iar în decursul unui singur an pe străzile din Răuțel s-a aprins lumina.
„Am depus proiectul la FISM, dintre cele patru primării care au câștigat proiectul, noi am fost una dintre ele. Două orașe au câștigat câte 100.000 de euro și respectiv două sate câte 50.000 de euro. Proiectul dat l-am implementat repede, practic într-un an de zile. Conform proiectului, erau preconizate 323 de LED-uri. Strada centrală nu a intrat inițial în proiect, aceasta a fost ulterior replanificată și dotată cu LED-uri din contul Primăriei. În total, acum avem instalate 450 de LED-uri. Vreau să vă spun că anual, plătim, pentru consumul energiei electrice, circa 170.000 de lei”, a declarat primarul satului.
Și locuitorii din Răuțel sunt mulțumiți, declarând că odată cu iluminarea întregului sat, serile sunt mai liniștite.
„Este foarte bine, se vede dintr-un capăt până în altul. Şi pe şosea şi pe restul străzilor este foarte bine. Ne simţim foarte bine, suntem foarte mulţumiţi că avem lumină. Copii sunt mai protejaţi, este lumină şi este şi protecţie”, a spus o săteancă.
Republica Moldova este cel mai mare recipient de ajutor din partea UE pe cap de locuitor în Vecinătatea europeană. Asistența UE a produs schimbări tangibile în viața cetățenilor Republicii Moldova.

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: