18 / 06 / 2021


Germania și Franța, reticente la folosirea vaccinului AstraZeneca

Germania a folosit doar 10% din cota de doze de vaccin AstraZeneca pe care le are la dispoziție. Motivul este…

De redactia , in Internațional , at 19/02/2021

Germania a folosit doar 10% din cota de doze de vaccin AstraZeneca pe care le are la dispoziție.

Motivul este că mulţi lucrători din sistemul medical sunt îngrijoraţi de efectele secundare ale vaccinului.
De asemenea şi Franţa acuză aceeaşi problemă şi preferă, în schimb, Pfizer şi Moderna. Şi totul pe fondul livrărilor mult întârziate al celor de la AstraZeneca.
Dacă, acum câteva săptămâni, Uniunea Europeană se înghesuia să achiziţioneze cât mai multe doze de vaccin AstraZeneca, pentru a grăbi procesul de vaccinare, acum, dozele rămân în frigidere.
S-au raportat febră, epuizare sau dureri în articulaţii. Și în Franța sunt aceleași reticențe.
Jens Spahn, ministrul german al Sănătății: „În primul rând m-aș vaccina, chiar și cu AstraZeneca. Este un vaccin sigur și eficient. Sunt dovezi că AstraZeneca este eficientă la mutația britanică.”
Germania a primit 736.800 de doze de vaccin AstraZeneca, din care a folosit mai puţin de 65 de mii, adică 9%.
Un exemplu în acest sens îl reprezintă angajații unui oraș din landul Renania de Nord-Westfalia. Astfel, mai mult de un sfert din cei 300 de angajaţi ai serviciului de ambulanţă din Dortmund nu au putut merge la serviciu după ce s-au vaccinat. Soluția găsită de şefii din sănătate a fost aceea să nu fie vaccinaţi în aceeaşi perioadă toţi cei care lucrează într-o secţie a unui spital.
Reacţiile adverse ale vaccinului AstraZeneca care au fost raportate nu sunt mai grave decât cele aşteptate: febră, oboseală, dureri articulare.

Comments comments

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: