17 / 02 / 2025


Franța, asistență pentru Armata din Republica Moldova

By redactia , in Actualitate Internațional , at 10/11/2023

Primul lot de asistență din partea Ministerului Forțelor Armate al Franței pentru Armata din Republica Moldova a ajuns la Chișinău.Este vorba de echipamente individuale, bunuri logistice, armamentul ușor de infanterie și muniții, care au fost livrate pe cale aeriană, cu o aeronavă din dotarea Forțelor Aeriene Franceze.
Ministerul Apărării de la Chișinău a informat că acesta este primul lot de sprijin din partea Franței, în contextul consolidării capacităților de apărare ale Republicii Moldova și modernizării Armatei Naționale.
„Echipamentul, destinat trupelor de infanterie, va asigura compatibilitatea militarilor moldoveni cu armatele statelor Uniunii Europene și Alianței Nord-Atlantice în cadrul exercițiilor și misiunilor comune”, a menționat instituția.

Menționăm că Republica Moldova și Franța cooperează în domeniul apărării în baza Acordului dintre instituțiile de apărare ale celor două state, semnat la Paris, la 15 iulie 1998.
Recent, ministrul Apărării din R. Moldova, Anatolie Nosatîi și omologul său francez, Sébastien Lecornu au convenit asupra consolidării parteneriatului. În acest sens, părțile vor încheia în curând un nou Acord de colaborare în domeniul militar.

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *