Florin Cîțu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă sunt acuzați de abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu – Gazetarii.ro – Stiri și Analize din România. Informații de Încredere
Referatul prin care procurorii DNA cer ridicarea imunității pentru Florin Cîțu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă în dosarul vaccinurilor anti-covid indică faptele considerate de procurori ilegale în cazul celor trei: abuz în serviciu pentru cei doi foști miniștri ai Sănătății și complicitate la abuz în serviciu în cazul fostului premier.
Procurorii arată în referat că și Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății în 2021, a săvârșit aceleași fapte ca Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, dar pentru el nu a fost cerută ridicarea imunității, pentru că el nu beneficiază de imunitate.
Totodată, procurorii indică în referat și numele lui Nelu Tătaru, ministrul Sănătății în guvernul Ludovic Orban, care și el ar fi cumpărat vaccinuri în surplus. Totuși, în cazul lui Tătaru procurorii nu au indicat comiterea vreunei fapte penale, arătând că ”la acel moment exista un anumit grad de incertitudine cu privire la posibilitatea ca toate vaccinurile din portofoliu să fie autorizate”.
Pe scurt, procurorii îi acuză pe Florin Cîțu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă că au dispus cumpărarea unui număr inutil de vaccinuri anti-covid, fără să aibă o justificare legală pentru achiziție.
Procurorii DNA arată în referat că s-au autosesizat în acest dosar.
Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.
Comentarii