16 / 01 / 2025


Florin Cîțu poate fi urmărit penal – 60m.ro

By editor , in Actualitate , at 29/11/2023

Plenul Senatului a decis, miercuri, ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu (PNL) în dosarul privind achiziția vaccinurilor anti-COVID.

S-au înregistrat 90 de voturi „pentru”, două voturi „contra”, iar trei senatori nu au votat.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, joia trecută, că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu în legătură cu achiziţia de vaccin anti-COVID.


Photo of Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

 » Citeste toata stirea aici

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *