Finlanda prelungeşte închiderea punctelor de trecere la frontiera cu Rusia ~ InfoPrut
Finlanda va prelungi măsura privind închiderea frontierei cu Rusia cu patru săptămâni, până pe 11 februarie, a transmis joi Ministerul de Interne. Astfel, se confirmă rapoartele anterioare potrivit cărora toate punctele de trecere vor rămâne închise, notează REUTERS.
Miercuri, 10 ianuarie, ministrul Agriculturii și Pădurilor, Sari Essayah, a declarat pentru postul național de televiziune YLE că granița, programată a se redeschide pe 15 ianuarie, va rămâne închisă.
Finlanda și-a închis frontiera cu Rusia la sfârșitul anului trecut, ca răspuns la un flux tot mai mare de solicitanți de azil, despre care a spus că este o măsură orchestrată de Moscova, acuzație pe care Kremlinul o neagă. Când două puncte de trecere a frontierei s-au redeschis pentru scurt timp în decembrie, peste 300 de solicitanți de azil au intrat dinspre Rusia în două zile, a anunțat serviciul finlandez de frontieră, după care Finlanda a închis întreaga graniță pentru încă o lună.
» Poți citi întreaga informație direct de la sursă…
Comentarii