03 / 12 / 2024


Filmul „Scrisoare de pe frontul de Est” al basarabeanului Dumitru Grosei, premiat la festivalul de film din Erevan ~ InfoPrut

By redactia , in Actualitate Internațional , at 27/10/2023

Filmul „Scrisoare de pe frontul de Est” regizat de basarabeanul Dumitru Grosei a câștigat Premiul Special al Juriului la cea de a 6-a ediție a Yerevan Short Film Festival 2023 din Armenia /YISFF/, care s-a desfășurat în perioada 20-24 octombrie, notează MOLDPRES.
La invitația organizatorilor festivalului, regizorul Dumitru Grosei a fost prezent pe toată durata festivalului și a avut ocazia să participe și la ceremonia de premiere.
La ediția din acest an au fost peste 700 de filme în concurs, trimise din 75 de state. YISFF este unul dintre cele mai notorii festivaluri din Armenia, selectând cei mai buni regizori din întreaga lume.
Regizorul Dumitru Grosei s-a născut în 1969, în satul Marinici, raionul Nisporeni. Între anii 1992-1994 a studiat la Facultatea de Drept a Universității din Iași, iar în 1999 a absolvit Facultatea de Regie Film la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București.
În 1995, a fost regizor secund al regizorului francez Bertrand Tavernier la filmul „Capitaine Conan”. În prezent, Dumitru Grosei locuiește în Chișinău și este președinte și fondator al Asociației Cineaștilor Independenți din Moldova „Alternative Cinema”. Între anii 2016 și 2017 a deținut funcția de director al Arhivei Naționale de Film a Republicii Moldova.

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *