Filmul fugii lui Cherecheș – 60m.ro
Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru corupţie, a fost dat în urmărire de Poliţie după ce nu a fost găsit pentru a fi depus în Penitenciarul Gherla.
FILMUL FUGII LUI CHERECHES CONFORM 2MNEWS:
Surse informate și implicate au precizat pentru 2mnews că în urma verificărilor filmărilor stocate de camerele video montate în Primăria Baia Mare, edilul condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru corupție (luare de mită), Cătălin Cherecheș, a părăsit sediul instituției în dimineața de vineri, 24 noiembrie 2023, după ora 3 dimineața. În aceste situații, filmarea prezentată ca fiind live și despre care ulterior s-a afirmat că ar fi fost o strategie care să-i acopere fuga, ar fi fost făcută doar cu puțin timp înainte. La plecarea din Primărie, Cherecheș era însoțit de una dintre secretarele sale.
A plecat spre casă cu mașina Primăriei, secretara s-a reîntors la Primărie și a revenit la casa lui Cherecheș (cel mai probabil a uitat ceva în Primărie). Apoi, edilul corupt a plecat cu un taxi spre Satu Mare (este cunoscută identitatea taximetristului). În Satu Mare a închiriat un alt taxi cu care a părăsit țara în jurul orei 7.00 dimineața, prin Punctul de Trecere al Frontierei Petea (jud. Satu Mare), prezentând cartea de identitate a vărului său din Germania (unele dintre persoanele implicate în anchetă susțin că acesta, fiu al sorei mamei lui Cherecheș, seamănă relativ bine cu edilul-fugar) – fapt care a declanșat în sistem niște deranjuri (nu mici) pe la Petea din cauza evenimentului petrecut cu ocazia acestui Black Friday transfrontalier.
În acest timp, socrii săi (Claudia și Dorin Petru Gliga) se află în arest preventiv, la Târgu Mureș, pentru dare de mită și complicitate la dare de mită (în cazul flagrantului de dare de mită la mama judecătoarei Georgiana Rodica Fărcaș-Hîngan). Mama primarului, medicul-pensionar Viorica Cherecheș (fost deputat), a părăsit țara cu câteva zile înaintea condamnării acestuia.
Celor care se întreabă de ce infractorul Cherecheș nu este localizat prin detectarea locației telefoanelor, o lămurire: telefoanele au fost găsite, fiind lăsate la domiciliul din Baia Mare al mamei sale (este infractor, nu și prost, fuga a fost elaborată/pregătită și, după cum am precizat, aceasta a avut loc cu câteva ore înaintea pronunțării sentinței definitive – avea deja certitudinea condamnării).
Comentarii