03 / 08 / 2021


Filarmonica „George Enescu”, concert adaptat la pandemie ~ InfoPrut

Românii din țară și din străinătate vor putea urmări online concertul de Anul Nou al Filarmonicii „George Enescu”, condus de…

De redactia , in Actualitate Internațional , at 07/01/2021

Românii din țară și din străinătate vor putea urmări online concertul de Anul Nou al Filarmonicii „George Enescu”, condus de dirijorul italian David Crescenzi. Acesta va fi transmis în regim live din Sala mare a Ateneului Român, pe canalele online ale instituției, joi, 7 ianuarie 2021, începând cu ora 19,00.

Programul concertului fără public este alcătuit din unele dintre cele mai populare lucrări, prin care se sărbătorește intrarea în noul an: Uvertura la Bărbierul din Sevilia de Gioacchino Rossini, Valsul florilor din Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski, Dansurile ungare nr. 3, 5, 6 de Johannes Brahms și Vals imperial, Polca Auf der Jagd, Polca Tritsch-Tratsch, Polca Pizzicatto, Polca Unter Donner und Blitz, Valsul Dunărea albastră, Marșul Radetzky de Johann Strauss-fiul.
Concertul live va putea fi ascultat pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu”:
site (https://www.fge.org.ro/),
pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/)
și pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw).
Concertul este transmis joi seară și pe pagina de Facebook a Radio România Muzical.

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: