04 / 10 / 2024


Ferma Dacilor: Propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru un administrator statutar şi doi administratori în fapt, inclusiv Dinicu – 60m.ro

By editor , in Actualitate , at 03/01/2024

Anchetatorii propun arestarea preventivă pentru 30 de zile pentru un administrator statutar şi doi administratori în fapt ai societăţii comerciale care deţinea Ferma Dacilor – unde incendiul produs în 26 decembrie s-a soldat cu moartea a şapte persoane – inclusiv pentru Cornel Dinicu, acuzaţia fiind de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. Ancheta penală aflată în desfăşurare nu exclude niciuna dintre împrejurările care ar fi putut constitui baza izbucnirii incendiului, cu toate acestea, materialul probator administrat până în prezent nu a relevat indicii care să confirme ipoteza in incendierii provocate ca urmare a unei acţiuni umane intenţionate, cercetările ce urmează a fi efectuate în cauză având rolul de a stabili până la gradul de certitudine inclusiv cauza probabilă a incendiului, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. Procurorii sublinbiază, însă, că, şi în cazul în care ipoteza incendierii intenţionate se confirmă, cele trei persoane pentru care este propusă arestarea sunt considerate ”în culpă în raport de producerea rezultatului constând într-un dezastru, deoarece în condiţiile descrise, raportat la lipsa de siguranţă a încăperilor oferite ca spaţii de cazare, şansele reale ca victimele să se poată salva au fost aproape inexistente”. Varianta în care incendiul a fost provocat de ”o mână criminală” a fost invocată chiar de cel care se prezenta ca patron al pensiunii, Cornel Dinicu.

”În dosarul privind incendiul izbucnit în data de 26 decembrie 2023 la Complexul turistic ”Ferma Dacilor” din localitatea Tohani, comuna Gura Vadului, judeţul Prahova, prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, din data de 03.01.2024, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei persoane fizice, respectiv faţă de un administrator statutar şi doi administratori în fapt ai societăţii comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru (art. 255 alin. 1 şi alin. 2 C.pen. rap. la art. 254 alin. 2 C.pen.).

Faţă de acestea, în cursul zilei de azi, procurorul de caz a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile!”, anunţă miercuri Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Conform anchetatorilor, în perioada 2016 – 26.12.2023, cele trei persoane ”au desfăşurat în mod convergent şi sistematic demersuri în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice, prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea activităţii de ”cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”, desfăşurate la sediul social din comuna Tohani, sat Tohani, judeţul Prahova”.

Construcţia corpului principal de clădire, ce include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire. Totodată, demersurile şi măsurile dispuse pentru „intrarea în legalitate” au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale,

 » Citeste toata stirea aici

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *