E oficial! România intră în Schengen de la 1 ianuarie
Anunţ oficial făcut la JAI: România intră în Schengen şi cu frontierele terestre de la 1 ianuarie 2025
România e în Schengen, de data asta total.
Decizia a fost anunţată joi în consiliul JAI, la care participă miniştrii de Interne şi de Justiţie ai UE. Aceeaşi măsură a fost luată şi pentru ţara vecină, Bulgaria.
Acord pentru intrarea României şi Bulgariei în Schengen, de la 1 ianuarie 2025. „ACORD! Miniştrii de Interne au adoptat decizia de a elimina controalele la graniţă pentru Bulgaria şi România de la 1 ianuarie 2025. O victorie mare pentru Bulgaria, pentru România şi pentru toată Europa”, a transmis pe X Ungaria, ţară care deţine preşedinţia Consiliului UE în prezent.
Consiliul Justiţiei şi Afaceri Interne al Uniunii Europene urmează să voteze astăzi o decizie extrem de importantă privind eliminarea controalelor la frontierele terestre dintre România, Bulgaria şi restul ţărilor din spaţiul Schengen. Măsura ar putea să intre în vigoare din 1 ianuarie 2025. Conform agendei oficiale a Consiliului JAI, tema principală va fi stabilirea datei pentru ridicarea controalelor la frontierele interne.
Potrivit unui acord prezentat în noiembrie, în Ungaria, care prezidează până la finalul anului Consiliul Uniunii Europene, controale temporare vor fi efectuate pentru o perioadă iniţială de şase luni. Pentru a reduce la minim schimbarea potenţială a rutelor migratorii care ar putea rezulta din acestă extindere a spaţiului Schengen. Un oficial al Uniunii Europene a subliniat că decizia privind controalele la frontiere, rămâne la latitudinea fiecărui stat membru.
Comments comments
Comentarii