18 / 02 / 2025


DW, despre ce președinte și-ar dori românii: Știe ce vrea! George Simion, președintele AUR, le poate face față fără probleme potențialilor contracandidați – 60m.ro

By editor , in Actualitate , at 21/11/2023

Niciunul dintre partidele mari nu și-a decis prezidențiabilul, pentru că liderii lor sunt slabi, lipsiți de carismă și nepregătiți pentru o astfel de cursă. Așa că fiecare așteaptă mișcarea adversarului pentru a decide cum mută mai departe.

După un președinte tăcut, lipsit de mari inițiative, convențional până în măduva oaselor, probabil că românii vor prefera pe cineva spumos, cu umor, care știe să vorbească, dar mai ales care știe ce vrea și poate pune în aplicare un program.

(1) PSD, partidul cel mai mare, dar care a pierdut toate prezidențialele după 2004, odată cu ieșirea lui Ion Iliescu din scenă, înțelege că are acum posibilitatea de a reveni. Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, reapare un candidat radical care poate înlătura un prezidențiabil de dreapta. Social-democrații au însă nevoie de cineva care să nu devină inamicul public numărul 1, de aceea Marcel Ciolacu, cu toate că-și face o campanie de imagine excesivă, a vorbit  când a fost întrebat despre o posibilă candidatură, despre eventualitatea unui prezidențiabil din afara partidului, aducând în discuție obsesia mai veche a partidului: nevoia unui intelectual de stânga – și l-a dat exemplu pe Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, cu care „e o încântare să vorbești”. Mai înainte, consilierul onorific al premierului, Victor Ponta, l-a numit și el tot pe șeful Academiei, explicând că i-a plăcut felul în care acesta vede rolul președintelui.

Ion Aurel Pop i-a spus Eugeniei Vodă, într-o discuție la TVR că, poate, ar fi tentat să candideze, „dacă funcția de președinte ar fi decorativă, ca în alte țări”. În acest caz i-ar place să reprezinte statul. Apoi a spus, totuși, că și în România „președintele poate fi arbitrul vieții politice”, că acest lucru „e interesant” și că ar putea deveni prezidențiabil „dacă se schimbă ceva în societate”, însă șansele unei candidaturi din punctul lui de vedere ar fi de 1% și că oricum nu e dispus să intre în niciun partid, fiindcă a fost în Partidul Comunist și „i-a ajuns”.

Ioan Aurel Pop nu a primit însă o ofertă clară de la niciun partid, cu toate că a fost pomenit și de AUR, și de PSD. Anul trecut, a respins abrupt ideea de a candida pentru AUR, dar a continuat să apară în spațiul public vorbind despre cum sunt persecutați suveraniștii în UE și cum funcția de comisar european ar aminti de comisarii bolșevici. Ioan Aurel Pop ar strânge voturi din bazinul PSD, din cel al AUR și, poate, chiar și din zona liberală. Se autocompară cu Robespierre, simbolul Revoluției Franceze, căruia i se spunea și Incoruptibilul, dar spune că, pentru el, „e mai importantă iubirea decât justiția”.

 » Citeste toata stirea aici

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *