16 / 05 / 2025


Detalii explozive în cazul infractorului sexual Jeffrey Epstein – 60m.ro

By editor , in Actualitate , at 04/01/2024

Numeroase documente apărute în instanță care identifică asociați ai infractorului sexual Jeffrey Epstein au fost făcute publice miercuri.

Printre numele de notorietate din documente se numără Prințul Andrew al Marii Britanii, dar și fostul președinte al SUA Bill Clinton, Michael Jackson și David Copperfield.

Aceste nume recent dezvăluite în documente sunt conținute în dosarele depuse în cadrul procesului intentat de Virginia Giuffre împotriva lui Ghislaine Maxwell. Documentele includ extrase din depoziții și motivații în acest caz, arată The Guardian.

Maxwell a fost condamnată în decembrie 2021 pentru trafic de persoane și alte acuzații similare, pentru procurarea de adolescente pentru Epstein.

Înainte de dezvăluire, numele erau listate în documente ca anonime. Multe dintre acestea sunt ale persoanelor identificate public anterior ca asociați ai lui Epstein.

Includerea unui nume în această listă nu înseamnă că respectivul asociat a fost acuzat de vreo faptă ilegală legată de Epstein, arată sursa citată.

Într-o depoziție, Maxwell afirmă că Prințul Andrew a vizitat Insula lui Epstein, situată în Insulele Virgine americane. Acesta a fost acuzat că a abuzat de numeroase fete pe această insulă.

I-ați fost prezentă pe insulă când l-a vizitat Prințul Andrew?” a fost întrebată Maxwell.

Aceasta a răspuns afirmativ și, întrebată de câte ori, a spus: „Îmi amintesc doar o dată.” Când a fost întrebată dacă erau fete pe insulă în acel moment, Maxwell a insistat: „Nu erau fete pe insulă deloc. Nicio fată, nicio femeie, în afară de personalul care lucrează la casă.”

„Lui Clinton îi plac tinerele”

Un document include o depoziție dată de Johanna Sjoberg, tânăra pe care Maxwell se presupune că a procurat-o pentru acte sexuale cu Epstein.

Sjoberg a spus în depoziția ei că Epstein „a spus odată că lui Clinton îi plac tinerele, referindu-se la fete„.Fostul președinte american, Bill Clinton

Fostul președinte american, Bill Clinton

În 2019, purtătorul de cuvânt al lui Clinton, Angel Ureña, a respins acuzațiile despre implicarea lui Clinton în cazul Epstein și a scris într-o declarație pe Twitter că „Președintele Clinton nu știe nimic despre crimele oribile pentru care Jeffrey Epstein a recunoscut că a fost vinovat în Florida acum câțiva ani sau despre cele de care a fost recent acuzat în New York.”

Clinton a avut în mod notabil o relație de 18 luni cu Monica Lewinsky, stagiara sa de 22 de ani, în timpul primului său mandat ca președinte, când avea 49 de ani.

Michael Jackson și David Copperfield, invitați în casa lui Epstein

Sjoberg a mai spus că regretatul muzician Michael Jackson a fost în casa lui Epstein din Palm Beach și că acolo l-a cunoscut și pe faimosul magician David Copperfield.

 » Citeste toata stirea aici

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *