03 / 12 / 2024


Despre ce au discutat ministrul Afacerilor Interne de la Chișinău și comisarul european pentru afaceri interne ~ InfoPrut

By redactia , in Actualitate Internațional , at 16/12/2023

Ministrul Afacerilor Interne al R. Moldova, Adrian Efros, a avut o întrevedere cu Ylva Johansson, comisarul european pentru afaceri interne. Oficialii au discutat despre agenda de dezvoltare a MAI și progresul în implementarea recomandărilor oferite de Comisia Europeană.
Ministrul a mulțumit pentru sprijinul comunității internaționale în ceea ce privește obiectivul R. Moldova de a adera la Uniunea Europeană, subliniind realizarea obiectivelor din agenda de dezvoltare a MAI, care ar putea fi extinsă pe următoarele domenii: măsurile de prevenire și combatere a corupției, schimbul de bune practici în contextul preluării de către MAI a sistemului unic de apel 112.
Oficialii au apreciat funcționalitatea HUB-ului de Securitate, care a fost creat să ajusteze și să fortifice arhitectura de securitate europeană. Un alt aspect discutat a fost importanța activităților operaționale comune EMPACT, sub egida EUROPOL, pe segmente legate de criminalitatea organizată, abuzul online asupra copiilor, traficul de substanțe interzise, de arme de foc, spălarea banilor, ș.a.
În final, comisarul european și-a manifestat interesul și deschiderea către o conlucrare strânsă cu Republica Moldova.

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *