Deputatul Silviu Gurlui: „România trebuie să apere limba română în fața experimentelor periculoase ale Bruxelles-ului”
Deputatul AUR Silviu Gurlui avertizează că tentativa de a introduce limbile bască, catalană și galiciană ca limbi oficiale ale Uniunii Europene reprezintă un atac direct la principiul suveranității statelor membre și la statutul limbii române în cadrul instituțiilor europene. Parlamentarul solicită Guvernului României și Ministerului Afacerilor Externe să se opună categoric acestui demers periculos în ședința Consiliului pentru Afaceri Generale programată pentru marți, 27 mai.
„În momentul în care oficializezi limbi regionale care nu sunt recunoscute ca limbi naționale, nu faci altceva decât să creezi o breșă pentru haos administrativ, fragmentare identitară și, mai grav, pentru eliminarea treptată a limbilor oficiale ale statelor mici, precum limba română”, transmite Silviu Gurlui.
Deputatul atrage atenția asupra precedentului periculos care s-ar crea: dacă aceste limbi sunt acceptate, atunci alte zeci de limbi regionale din Europa – peste 250, potrivit datelor Parlamentului European – ar putea cere același statut, generând blocaje instituționale și costuri enorme.
„Este un joc politic meschin făcut de un guvern spaniol disperat să-și salveze majoritatea, dar cu efecte pe termen lung pentru întreaga Uniune Europeană. România nu trebuie să fie complice la acest experiment. Avem datoria să apărăm demnitatea limbii noastre și dreptul fiecărui stat de a-și decide suveran ce limbă vorbește, fără presiuni ideologice sau trocuri de putere”, mai afirmă Gurlui.
Parlamentarul AUR susține ideea de multilingvism, dar doar în limitele stabilite de regulamentele UE, nu prin forțări artificiale dictate de interese politice locale. „Nu avem nimic împotriva culturii catalane sau a limbilor regionale, dar aceste lucruri nu trebuie transformate în arme politice sau în pretexte pentru subminarea națiunilor europene unite prin principii și reguli clare”, a conchis deputatul.
Comentarii