02 / 08 / 2021


De luni, vaccinarea anti-COVID-19 se extinde în ţară în 90% din cele 370 de centre destinate personalului medical | .News

Vaccinare Romania / sursa: rovaccinare.ro Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, col dr Valeriu Gheorghiţă, a declarat că de luni, 4…

De redactia , in Actualitate , at 04/01/2021

Vaccinare Romania / sursa: rovaccinare.ro
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, col dr Valeriu Gheorghiţă, a declarat că de luni, 4 ianuarie, activitatea de vaccinare anti-COVID-19 va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre destinate vaccinării personalului medical, astfel încât se va ajunge în la circa 20.000 de persoane imunizate zilnic, potrivit Agerpres.
„Trebuie menţionat că astăzi avem 13.200 de persoane vaccinate şi încă un lucru foarte important, activitatea de vaccinare a fost începută într-un număr relativ mic de centre de vaccinare. Sunt circa 47 de centre de vaccinare care au avut activitate în aceste ultime zile, începând cu primele 10 centre din acele unităţi medicale de linie 1 şi ulterior au intrat în activitate şi celelalte centre de vaccinare. Însă de luni, din 4 ianuarie, activitatea va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre de vaccinare destinate pentru personalul medical, ceea ce ar trebui să ne asigure o imagine reală a ratei de vaccinare din România. Eu cred că numărul va fi mult mai mare şi vom reuşi să acoperim într-un timp relativ scurt cel puţin până la jumătatea lunii ianuarie mare parte din personalul medico-social (…) Din 4 ianuarie, 5, 6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20 de mii de persoane vaccinate pe zi”, a precizat Valeriu Gheorghiţă, sâmbătă.
El a adăugat că astfel se creează posibilitatea ca din a doua jumătate a lunii ianuarie să înceapă deja vaccinarea pentru etapa a doua din strategia de vaccinare, destinată personalului din căminele rezidenţiale din centrele medico-sociale.
Col. dr. Gheorghiţă a arătat că este prevăzut ca din a doua etapă să fie accelerat şi mai mult ritmul vaccinărilor, care va depinde însă şi de cantitatea de doze care vor fi disponibile.
„Conform instrucţiunilor, direcţiile de sănătate publică judeţene şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti centralizează necesarul de vaccinuri din toate centrele de vaccinare arondate şi îl transmit,

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: