Cu investiţiile Germaniei, Ungaria ar putea deveni un exportator major de arme
Cu investiţiile Germaniei, Ungaria ar putea deveni un exportator major de arme
Lucrările de construcţii la o nouă fabrică de muniţie în apropiere de Varpalota, aproape de Budapesta, merg conform planului, relatează Hungary Today, preluat de Ziarul Financiar.
Fabrica este construită în parteneriat cu gigantul german din sectorul apărării Rheinmetall. Acesta este implicat în construcţia şi operarea primelor patru din şase noi fabrici de arme din Ungaria.
Ministrul ungar al apărării Kristof Szalay-Bobrovnickzy a declarat că Ungaria a avut visuri mari în 2016, când a recunoscut provocările pe care le are în faţă, atât din punct de vedere militar, cât şi al securităţii. „Ungaria a îndrăznit să acţioneze şi a creat condiţiile necesare, iar acum ne aflăm în mijlocul acestui şantier unde se construieşte cel mai modern complex de producţie de muniţie din întreaga Europă, îndrăznesc să spun“, a declarat oficialul ungar.
O altă companie germană ar trebui să construiască la Nyirtelek o fabrică de radare militare. Astfel, cu ajutorul nemţilor, Ungaria va deveni un centru european major de producţie de armament şi tehnică militară, după modelul industriei auto, unde toţi cei trei mari constructori auto germani deţin fabrici pe plan local.
Economia ungară devine astfel tot mai dependentă de companiile germane, care le rândul lor depind tot mai mult de fabricile maghiare.
În ultimele decenii, Ungaria a investit puţini bani şi energie în dezvoltarea armatei sale, iar industria locală a apărării aproape a dispărut, notează Telex.
Din anii 2010 însă, ţara îşi dezvoltă în forţă armata şi de atunci a crescut numărul fabricilor de armament. Guvernele conduse de premierul Viktor Orban au decis să achiziţioneze arme de mii de miliarde de forinţi, în paralel cu eforturi de întărire a industriei locale a apărării.
În condiţiile în care dezvoltarea unei arme moderne necesită foarte mult timp şi know-how considerabil, statul maghiar nu construieşte fabrici locale pe cont propriu, ci a inclus Rheinmetall în proces. Iar guvernul maghiar speră la cerere din afară.
Strategii maghiari au declarat în mod repetat că, pe lângă acoperirea nevoilor interne, se doreşte exportul de vehicule blindate, radare, arme mici şi muniţie produse în Ungaria şi au menţionat ocazional că există interes din afară, însă niciun acord concret nu a fost încheiat.
„Înfiinţăm joint venture-uri cu jucători majori de pe piaţă pentru că ne aşteptăm la un profit, la rezultate comerciale legate de investiţiile noastre. Toate fondurile publice alocate dezvoltării industriei apărării au fost investite în scopul obţinerii de profit“, declara recent Gaspar Maroth, care a coordonat vreme îndelungată dezvoltarea sectorului maghiar al apărării.
CITEȘTE ȘI: Performanță uriașă! Patrick Barhan, de la LPS „Banatul” Timișoara, a devenit campion mondial la kickbox! Video
De ce guvernul maghiar îşi modernizează armata şi cheltuie enorm pe arme deşi are probleme financiare este însă un mister. Documentele relevante, în special planul strategic de dezvoltare a forţelor pe termen lung şi programul de politică de apărare pe termen mediu, nu sunt publice. În 2011, guvernul Orban a decis să păstreze aceste date secrete timp de 30 de ani.
(sursa: Mediafax)
Foto: Pesti Hirlap
Comentarii