13 / 01 / 2025


Cristian Tudor Popescu: Porecla „Prostănacul” pe care i-a alipit-o Iliescu lui Geoană este perfectă – Gazetarii.ro – Stiri și Analize din România. Informații de Încredere

By editor , in Actualitate , at 25/11/2023

Mai întâi, actualul secretar general-adjunct NATO, autopropus candidat la președinția României. În campania electorală pentru Primăria Capitalei, din 2004, în care concura cu Traian Băsescu, i-am dat niște sfaturi lui Mircea Geoană, cu titlu gratuit, nu în calitate de consilier, asta n-am fost pentru niciun politician.

Am crezut că Geoană, bun vorbitor de engleză, cu o cultură politică de tip occidental, capabil să gândească și liberal în economico-social, deși era de la PSD, poate fi o soluție.

Așa că mi-am scos din minte toate hibele de caracter pe care i le știam, inclusiv perfect găsita poreclă „Prostănacul”, pe care i-a lipit-o Ion Iliescu. I-am spus ce socoteam că are de făcut și comunicat într-o situație, două, nouă.

Mă asigura bucuros, de fiecare dată, că am mare dreptate și că o să procedeze în consecință. Pe urmă se ducea la Vântu, la Sârbu, la mama-soacră, precum și la alte „oracole” ale d-sale, și făcea ce-i spuneau ei, uitând complet ce îi explicasem cât putusem de logic și argumentat. După episodul „La jacuzzi cu Vântu”, exploatat pe loc de Băsescu, am întrerupt orice legătură. M-a sunat din nou anul trecut, să mă felicite de ziua mea. După 13 ani, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat!… Am dedus imediat că are de gând să candideze la președinție, pentru că făcea exact ce făcuse și cu ani în urmă: își pregătea terenul, încercând să-mi câștige bunăvoința. Ca pe orice politician de Românica, asta l-a interesat întotdeauna, nu vreo părere de-a subsemnatului.

Sursa

 » Citeste mai mult

Comentarii