15 / 06 / 2021


Crima de la Ulmu. Peste 100 lovituri de cuțit

* procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila l-au dus în fața instanței pe un localnic din sat Mohreanu, comuna…

De redactia , in Actualitate , at 21/02/2021

* procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila l-au dus în fața instanței pe un localnic din sat Mohreanu, comuna Ulmu, acuzat de infracțiunea de omor prin cruzimi * în noaptea de 14/15 februarie, pe raza comunei Ulmu, numitul I.D. de 49 de ani l-a agresat fizic pe B.V. de 51 de ani aplicându-i lovituri active cu două cuțite * inculpatul a fost arestat pentru 30 de zile * anchetatorii au stabilit că inculpatul a luat două cuțite aflate la domiciliul victimei și i-a aplicat peste 100 de lovituri pe tot corpul, totul după o ceartă pe linie sexuală

Bărbatul din satul Mohreanu, comuna Ulmu, a fost ucis cu bestialitate de partenerul său de pahar. Inculpatul a fost arestat pentru infracțiunea de omor prin cruzimi. Surse din rândul anchetatorilor au precizat că au fost aplicate nu mai puțin de 100 de lovituri cu cuțitul, asta după ce inculpatul și victima, aflați sub influența alcoolului, au avut unele neînțelegeri de natură sexuală.
După cum v-am mai informat, un bărbat de 51 de ani din satul Mohreanu a fost găsit mort în locuință, luni dimineață, cu multiple răni pe corp, iar polițiștii și procurorul criminalist au dat startul anchetei. Suspectul de crimă a fost prins cu ajutorul câinelui de urmă.
La data de 15 februarie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că în noaptea de 14/15 februarie, pe raza comunei Ulmu, numitul I.D. de 49 de ani l-a agresat fizic pe B.V. de 51 de ani din aceeași localitate, aplicându-i lovituri active cu un obiect tăietor-înțepător în zona corpului, rezultând decesul acestuia. În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prin cruzimi.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști și procurorul criminalist s-a stabilit că, în noaptea de 14 spre 15 februarie, inculpatul și victima se aflau pe raza localității Ulmu. Aceștia au consumat împreună băuturi alcoolice, iar la un moment dat între cei doi a izbucnit un conflict fizic. Potrivit anchetatorilor, inculpatul a luat două cuțite aflate la domiciliul victimei și i-a aplicat partenerului de pahar peste 100 de lovituri de cuțit pe tot corpul, fapta de o violență extremă fiind comisă la domiciliul victimei, respectiv camera în care aceasta dormea. Urmare a multiplelor leziuni și a gravității acestora, bărbatul înjunghiat a decedat.
Necropsia efectuată de Serviciul de Medicină Legală Brăila a arătat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat stopului cardio-respirator consecutiv unei plăgi înjunghiate cardiace în cadrul unui politraumatism prin înjunghiere repetată la data de 15 februarie. Între leziunile constatate și deces există raport direct de cauzalitate, a stabilit medicul legist.
Cu ocazia audierii, inculpatul a recunoscut că în dimineața zilei de 15 februarie a avut un conflict cu victima, având la bază un aspect de natură sexuală, după cum au spus surse din rândul anchetatorilor. Oricum, ambii bărbați erau sub influența alcoolului.
În cauză s-a folosit un câine de urmă din dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Serviciul Criminalistic, care a plecat pe urma de miros de la domiciliul victimei și s-a oprit după câteva sute de metri chiar la domiciliul inculpatului I.D. din comuna Ulmu.
Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila l-a prezentat pe inculpat la Tribunalul Brăila cu propunere de arestare preventivă pentru infracțiunea de omor calificat prin cruzimi. Tribunalul Brăila a admis propunerea Parchetului și a dispus arestarea preventivă a inculpatului.
Ancheta s-a declanșat în data de 15 februarie, când polițiștii au fost sesizați de către un bărbat din satul Mohreanu, cu privire la faptul că l-a găsit decedat în locuință pe un consătean de 51 de ani, care prezenta urme de violență. Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au efectuat cercetări sub coordonarea exclusivă a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, care l-a reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, pe un bărbat de 49 de ani, din comuna Ulmu, bănuit de comiterea infracțiunii de omor calificat.
În cursul zilei de 16 februarie, instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și a dispus față de bărbat măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile. Brăileanul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: