28 / 07 / 2021


Covid şi cifra care contează

Nu mai contează numărul de infectări zilnice cu noul coronavirus. Nu mai contează numărul de teste. Nici indicii de infectare…

De redactia , in Actualitate , at 11/11/2020

Nu mai contează numărul de infectări zilnice cu noul coronavirus. Nu mai contează numărul de teste. Nici indicii de infectare pe ţară, pe localităţi ori pe judeţe. Nu mai contează numărul de asimptomatici, numărul de cazuri cu simptome uşoare ori numărul de vindecaţi. Nu mai contează nici măsurile de prevenire a răspândirii bolii ori restricţiile impuse. Nici câţi cred ori nu în eficienţa acestora sau în boala însăşi. Aproape că nu mai contează nici măcar numărul de morţi.
Cifra cu adevărat relevantă este numărul de internaţi în secţiile de Terapie Intensivă. Oricât de puţin ar crede cineva în Covid-19, ar fi decent şi firesc să se întrebe doar atât: când, în istoria recentă, secţiile de ATI au fost atât de pline? Când, vreodată, secţiile de ATI au fost suprasaturate? Când, vreodată, au murit oameni pentru că nu s-a mai găsit un loc disponibil pentru ei la terapie intensivă? Sau că nu a fost suficient oxigen?
Nu, Covid-19 nu este precum o simplă răceală, o gripă sau oricare altă boală. Când vreo gripă a umplut în aşa hal spitalele? Când vreo afecţiune a blocat secţiile de ATI? Da, sunt mulţi care nu cred cifrele comunicate zilnic de autorităţi privind numărul de infectări ori de decese. Sunt mulţi care cred că cifrele sunt umflate artificial. Dar cifrele din spitale ar trebui să le dea de gândit. Nici nu contează că sunt sau nu bolnavi de Covid. Realitatea se reflectă în cifrele privind oamenii internaţi la ATI. Oameni reali, care suferă. Realitatea se regăseşte acolo, în antecamera morţii ori a revenirii la viaţă, în ultimul loc în care cei bolnavi îşi pun ultima speranţă. Numai că s-a ajuns ca, deja, unii să nu mai aibă şansa de a ajunge nici măcar până acolo. E trist că medicii sunt puşi în situaţia ingrată de a decide cine trăieşte şi cine moare. E trist că sistemul medical este la limita operativităţii şi a umanităţii. E cinic că s-a atins acest nivel.
Dar şi mai trist este că sunt încă prea mulţi oameni care nici acum nu conştientizează gravitatea situaţiei. E trist că sunt oameni insensibili la suferinţa altora, cât se poate de reală – bolnavi care speră doar să trăiască. E trist şi revoltător că sunt oameni pe care nu-i mai impresionează nimic. Nici măcar posibilitatea ca, în situaţia celor de acum din ATI, să fie ei înşişi. Şi nu neapărat din cauza Covid.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: