Cornel Nistorescu: Vorbim de trădare la Bruxelles! România își va pierde dreptul de veto – 60m.ro
Un grup de români reprezentînd cîteva partide care i-au pus pe liste a votat pentru modificarea Tratatelor Uniunii Europene și pentru simplificarea procedurilor de suspendare a unor drepturi ale statelor membre. Deci și a României. Este vorba de o modificare a Tratatului de Aderare a României și a Tratatului de la Lisabona (cel care amendează cele două tratate care reprezintă baza Uniunii Europene).
Votul cu 305 pentru și 276 împotrivă din Parlamentul European este parte dintr-o operațiune care se vrea încheiată cu desființarea dreptului de veto al țărilor membre și cu trecerea la decizii luate prin majoritate calificată. Trebuie să mai știți că votul pentru al grupului de români din Parlamentul European (USR și Reperul lui Cioloș) a fost precedat de o altă mișcare a președintelui Klaus Iohannis. Acesta și Bogdan Aurescu au fost cei care au hotărît în conversațiile lor private sau telefonice că țara noastră pune umărul la demolarea acestui drept de veto și și susține trecerea la majoritatea calificată. Amîndoi trebuie trecuți pe lista patrioților periculoși pentru țară! În editorialul intitulat „Klaus Iohannis a făcut-o lată” scriam despre o trădare. Acum, suntem în fața lărgirii grupului de sprijin și consolidarea trădării prin semnătura unor politicieni care cred că reprezintă România și poporul român.
În cel mai ridicol și contrafăcut mod cu putință, Uniunea Europeană a mimat un soi de dezbatere într-o și mai simulată „Conferință pentru Viitorul Europei”, încheiată pe șest cam pe la începutul războiului din Ucraina. A fost o simulare de dialog cu cetățenii Europei, consultați muțește dacă sunt de acord cu ideile funcționarilor de la Bruxelles și ale fructului pasiunii din vîrful tortului, Ursula Von Der Leyen. Madama susține că în septembrie 2021 s-a adresat și cetățenilor României. Farsă politică totală și minciună grosolană! S-o fi plimbat pe la București, dar de vorbit cu noi, nici vorbă. Niciodată românii n-au fost consultați în această dezbatere contrafăcută, manipulată și periculoasă.
”Puci de sorginte comunistă” la Strasbourg
Ce-au făcut șmecherii și sforarii de la Bruxelles? De pe urma acestor simulacre de dezbatere (cam la fel și prin alte țări!) au încropit un raport pe care l-au pus la vot în Parlamentul European și unde leșinații după putere din USR și Reper au votat cu elan. Cică statele membre ar trebui să convoace o convenție pentru revizuirea Tratatelor constitutive? De ce nu pe bază de referendumuri în fiecare țară, așa cum s-a procedat la aderare? Am votat pentru un Tratat și după o ”convenție” decorativă ne trezim în altul. Adică în pierderea dreptului de veto al României în 65 de domenii și abordarea acestora cu majoritate calificată. Cu o asemenea majoritate calificată intrăm și în război fără să știm!
Comentarii