23 / 04 / 2024


Comandantul armatei ucrainene lasă de înțeles că ofensiva de vară a eșuat: „A fost greșeala mea” – 60m.ro

By editor , in Actualitate , at 02/11/2023

Șeful Statului Major al forțelor armate ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, a declarat miercuri că îşi vede armata cum este prinsă într-un război poziţional static, lăsând totodată de înțeles că ofensiva de vară a Kievului a eșuat, relatează agenția DPA, citată de Agerpres.

„Războiul trece acum într-o nouă etapă: ceea ce noi, cei din armată, numim război ‘poziţional’ compus din lupte statice şi de uzură”, a afirmat Zalujnîi într-un editorial publicat de revista britanică The Economist, în care a avertizat că frontul de luptă ar putea aminti în curând de tranşeele din Primul Război Mondial.

Zalujnîi consideră că situaţia de pe front a ajuns în impas când niciuna dintre părţi nu poate avansa pentru că ambele sunt la fel echipate din punct de vedere tehnologic, ceea ce îi aminteşte de evenimentele din Primul Război Mondial, notează publicaţia Ukrainska Pravda.

După cinci luni de contraofensivă, Ucraina a reuşit să avanseze doar 17 km, afirmă el, amintind că Rusia a luptat zece luni în jurul Bahmut – în estul ţării – pentru a „cuceri un oraş care măsoară 6 pe 6 kilometri”. Doar un salt tehnologic ar putea crea o cale de ieşire din această situaţie, susţine generalul ucrainean.

Un blocaj pe câmpul de luptă, a spus el, nu face decât să ajute Rusia să-şi restabilească puterea militară. În acest sens, generalul Zalujnîi subliniază că Ucraina are nevoie în primul rând de avioane.

Kievul abia aşteaptă să primească avioane de luptă F-16 pe care mai multe ţări le-au promis Ucrainei. Iar până atunci dronele ucrainene îmbunătăţite ar trebui să compenseze lipsa avioanelor de vânătoare, a conchis generalul.

Cheia succesului într-un război cu drone, a spus el, este un război electronic îmbunătăţit pentru a perturba şi intercepta aeronavele ruseşti. Iar, Rusia este superioară în acest sens, recunoaşte Zalujnîi.

„Deocamdată, am reuşit să ajungem la o paritate cu Rusia printr-o putere de foc mai mică, dar mai precisă. Dar asta nu poate să dureze”, a avertizat el.

Zalujnîi spune că a greșit să presupună că pierderile uriașe vor descuraja Kremlinul

De asemenea, Ucraina are nevoie de echipamente moderne de deminare pentru că armata rusă a creat linii de fortificaţii cu mine până la 20 de kilometri adâncime. Spre deosebire de recucerirea unor zone extinse anul trecut, speranţele ucrainene abia dacă s-au materializat în această vară privind câştigurile în teren.

Forţele ucrainene au slăbit poziţia Rusiei în Peninsula Crimeea şi au împins marina rusă din vestul Mării Negre.

Dar modul în care a evoluat contraofensiva ucraineană a subminat speranţele Occidentului că Ucraina s-ar putea servi de un eventual avans pentru a schimba calculele lui Vladimir Putin și să-l forțeze pe preşedintele rus să se aşeze la masa negocierilor,

 » Citeste toata stirea aici

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *