20 / 06 / 2021


Cîțu, despre închiderea magazinelor la ora 18: „Lucrurile rămân așa pentru că dau rezultate”

* Premierul Florin Cîțu a declarat într-o conferință de presă la Palatul Victoria, cu privire la închiderea magazinelor la ora…

De redactia , in Actualitate , at 05/04/2021

* Premierul Florin Cîțu a declarat într-o conferință de presă la Palatul Victoria, cu privire la închiderea magazinelor la ora 18.00, că lucrurile vor rămâne „așa cum sunt”, argumentând că măsura „dă rezultate” * totodată, acesta speră ca de la 1 iunie să se poate discuta „despre revenirea la normalitate”, urmând să fie constituit un comitet interministerial pentru stabilirea măsurilor care ar putea fi luate de la acea dată

„Am discuții permanente cu rețelele de magazine, am discutat și înainte de a lua această decizie, nu a fost discutată ora, mi s-a cerut doar puțin timp pentru a pregăti. Noi am cerut de la magazine respectarea unor anumite norme în interior. Am avut o discuție permanentă cu retailerii, ei înțeleg foarte bine situația prin care trece România și au fost alături de noi și anul trecut, când am trecut prin starea de urgență. În acest moment lucrurile rămân așa cum sunt pentru că dau rezultate”, a afirmat premierul.
Totodată, Cițu a subliniat faptul că măsura de a închide magazinele de la ora 18.00 acolo unde incidența cazurilor este ridicată a dus la o scădere a ratei de pozitivare cu Covid-19, tocmai pentru că mobilitatea, factorul principal prin care se răspândește virusul, a fost limitată.
„Am văzut situația economiei din România dacă nu făceam nimic. Am văzut cum numărul persoanelor infectate a crescut de la 2.000 pe zi, la 6.000 în doar câteva zile. Studiile specialiștilor ne spun că mobilitatea este factorul prin care se răspândește cel mai mult virusul iar prima măsură luată de toate țările din Uniunea Europeană a fost aceea de a reduce mobilitatea. Vedem că după ce am luat această măsură avem un platou, chiar o scădere a ratei de pozitivare, asta înseamnă că ceva impact a existat”, a mai adăugat Florin Cîțu.
În ceea ce privește cozile care s-au format de la intrarea în vigoare a noilor restricții ce privesc operatorii economici, premierul a anunțat că așteaptă o analiză pentru a se vedea dacă acestea s-au datorat perioadei de sărbători sau orei de închidere a magazinelor.
„Cerusem o analiză de la supermarketuri referitoare la ce se întâmplă cu traficul în timpul zilei, la fiecare oră și voiam o analiză care se ia în calcul și contextul. Analiza durează mai mult, dar vom avea și această analiză”, a conchis Florin Cîțu.
Totodată, premierul a declarat că de la 1 iunie se poate discuta „despre revenirea la normalitate”, urmând să fie constituit un comitet interministerial pentru stabilirea măsurilor care ar putea fi luate de la acea dată. Acesta a mai precizat că la pașaportul COVID, sau certificatul verde, nu se va aplica în România pentru deschiderea economiei și a turismului.

“E nevoie de implicarea bisericii în campania de vaccinare, mai ales în mediul rural. E nevoie ca toți românii să aibă informații”
„Sunt două luni foarte importante pentru noi aprilie și mai,pentru că în aceste două luni vom avea aproape 8,3 milioane de doze de vaccin care intră în România. La finalul lunii mai ar însemna să avem, într-un scenariu mai pesimist, 5 milioane de persoane vaccinate și într-un scenariu mai optimist – 6,3 milioane”, a spus Cîțu îtr-o conferință de presă.
El a făcut apel politicieni și la autoritățile locale să-i informeze pe români despre campania de vaccinare.
„Mai mult, este nevoie – și am spus-o și la întâlnirea cu cultele și mi s-au dat asigurări – de o implicare a bisericii în această campanie de vaccinare, mai ales în mediul rural. E nevoie ca toți românii din mediul rural să aibă aceste informații și să poată să se vaccineze”, a mai spus premierul.
„Așa cum arată lucrurile, vom avea la sfârșitul lunii iulie 10 milioane de doze de vaccin. E important ca toată lumea să vrea să se vaccineze. Întâi trebuie să ne programăm și apoi vom putea să vorbim de 10 milioane persoane vaccinate la sfârșitul lunii iulie, ceea ce clar arată 70% de persoane adulte și putem vorbi despre redeschiderea economiei aproape în totalitate”, a adăugat el.
Premierul spune că România a ajuns la un platou în ceea ce privește incidența cazurilor de coronavirus.
„Avem un platou care se menține de aproape o săptămână, la fel și dacă mă uit la procentul persoanelor confirmate. Pe București avem iar o stabilizare, chiar o scădere în ultimele zile, și la Ilfov avem un platou și în județul Timiș scade”, a spus el.
„Vă cer să aveți răbdare. Măsurile funcționează. Avem date care arată că situația epidemiologică a ajuns la un platou. Așteptăm o îmbunătățire, dar nu se poate îmbunătăți fără aceste măsuri pe care le-am luat până acum. Putem să ajutăm doar prin respectarea măsurilor și prin vaccinare”, a adăugat Cîțu.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: