Ciprian Demeter: 2024 în umbra sforilor politice – un apel la vigilență pentru un altfel de viitor – 60m.ro
De-a lungul existenţei mele, nu am înțeles de ce trecerea dintr-un an în altul pare a fi ca o trecere într-o altă dimensiune a Universului. În acea noapte am ajuns doar să visez la o justiţie dreaptă, la o educaţie performantă, la un sistem de sănătate eficient, la autostrăzi, la dreptate etc, de parcă aceste dorinţe personale şi realizarea lor ar putea ține doar de voința mea, însă cum m-aş putea bucura de tot ceea ce am când în jurul meu observ că speranţa poporului meu se năruie pe zi ce trece tot mai mult.
Practic, în nicio altă parte a lumii, incompetența, mândria exagerată, cinismul și minciuna nu au pătruns atât de profund în structura societății. De fiecare dată când se schimbă conducerea în țară, cei considerați eroi ai regimului anterior sunt transformați în trădători, iar cei care au fost stigmatizați drept trădători în trecut devin eroi. Înspăimântați de dorința de a-și menține avantajele și de a acoperi ilegalitățile, cei care au trădat interesele naționale și au contribuit la actuala noastră „luminare” se autoerijează ca eroi ai viitorului. Așa se conturează conexiunea strânsă între lupta seculară pentru putere și realizările remarcabile, ambele fiind strâns legate de subjugarea la care suntem cu toții supuși.
Până la urmă actuala clasa politică şi instituţiile statului sunt reflexia societăţii prezentului, căci atâta timp cât societatea este alcătuită cu prepoderenţă din indivizi mediocri, progresul și dezvoltarea societății sunt inexistente.
Mediocritatea a atins existenţa noastră de la un capăt la celălalt al planetei, a devenit o plagă a civilizaţiei. Infernul mediocrităţii îşi arată colţii în aceste zile şi nu ştiu cum vom scăpa teferi, căci în această republică a mediocrităţii, geniul, moralitatea, empatia au fost considerate mult timp nişte însuşiri periculoase şi condamnate, tocmai pentru că depăşesc puterea de înțelegere a analfabeţilor funcţionali. Acesta a fost şi motivul pentru care foarte mulţi oameni capabili, care au avut un cuvânt de spus la un moment dat într-un anumit domeniu, au preferat conul umbrei. Cu mediocritatea şi cu dorinţa ei de expasiune nu te poți pune!
De ce atâtea epidemii într-o eră ce se vrea a fi civilizată? Pentru că civilizaţia şi evoluţia noastră, despre care ne place să vorbim cu foarte multă emfază, aplicând clişee verbale şi comportamentale, sunt doar o iluzie. Pentru foarte mulți locuitori ai lumii apa şi săpunul reprezintă un subiect tabu, iar educaţia comportamentală, respectarea unor reguli de conduită, un set de valori morale menite să creeze un individ responsabil într-o societate ce se autoproclamă „civilizată” sunt doar nişte vorbe goale, bune de spălat creierul îmbuibat cu fast-food, alcool, Coca-Cola şi alte substanţe.
Pot spune că decadenţa societăţii actuale îşi găseşte în mine un susţinător,
Comentarii