26 / 02 / 2024


Cercetători din R. Moldova și din România, finanțare pentru un proiect al AUF ECO

By redactia , in Actualitate Internațional , at 10/02/2024

Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Moldova (USM) și cei de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au obținut finanțare pentru proiect în cadrul unui concurs organizat de Agenția universitară a Francofoniei în Europa centrală și orientală (AUF ECO). 
Este vorba despre proiectul de cercetare: „Sinteza și analiza derivaților organici pe bază de fluorenonă pentru aplicații în biologie”, care este coordonat de către dr., prof. univ. Ioana Luiza Găină de la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
De asemenea, proiectul implică o echipă de cercetători de la Universitatea de Stat din Moldova, condusă de dr., lector univ. Roman Rusnac și dr., conf. univ. Ion Bulimestru, șeful Departamentului de Chimie, alături de studenții Andrei Ciursin și Aliona Luchian.
„Colaborarea cu Universitatea Babeș-Bolyai în cadrul acestui proiect este o oportunitate pentru noi, iar rezultatele obținute de grupul nostru de cercetare reprezintă o sursă suplimentară de motivație. Prioritizând dezvoltarea compușilor biologic activi, acest domeniu de cercetare reprezintă un obiectiv central pentru ambele echipe, și suntem încântați să împărtășim cunoștințele noastre pentru a realiza împreună obiectivele comune”, a subliniat Roman Rusnac, coordonatorul echipei de la USM.
Acest proiect, care se desfășoară pe parcursul unui an calendaristic, „aduce un aport semnificativ în domeniul cercetării științifice și contribuie la dezvoltarea competențelor practice atât ale studenților, cât și ale cadrelor didactice implicate”, se arată într-un comunicat al USM.
Potrivit sursei citate, finanțarea acordată de AUF ECO sprijină echipa de cercetare în atingerea obiectivelor propuse și subliniază angajamentul AUF ECO în promovarea activității internaționale a echipelor de cercetare din universitățile membre, contribuind astfel la formarea rețelelor internaționale de cercetare francofone.

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *